Guvernul condus de Ilie Bolojan a decis eliminarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, măsură contestată de PSD, care susține că nu și-a dat acordul pentru această...
Plafonarea, aplicată până acum la 20% pentru magazine și procesatori și la 5% pentru distribuitori, a menținut prețurile mai scăzute.
Odată cu ridicarea plafonării, retailerii și procesatorii vor putea aplica adaosuri comerciale nelimitate, iar prețurile ar urma să crească treptat în următoarele luni. Reprezentanții magazinelor mici și mijlocii estimează că scumpirile vor fi de cel puțin 10% până în luna decembrie.
Guvernul a anunțat că plafonarea adaosului comercial nu va fi prelungită prin intermediul purtătoarei de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu.
„Decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare. Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, la momentul respectiv, că prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urmă să fie ultima, deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor, cât și al comercianților”, a transmis aceasta.
Anunțul a generat reacții critice din partea PSD, care susține că nu a fost consultat înainte de luarea acestei decizii.
„PSD susține continuarea acestei plafonări pe care noi am și promovat-o pentru prima oară în România. Ea e în beneficiul tuturor cetățenilor, cu atât mai mult în beneficiu cetățenilor cu venituri reduse. Într-adevăr, această măsură nu pune nicio presiune pe buget, nu există nicio cheltuială pe care bugetul de stat să o facă prin această măsură”, a spus ministrul Muncii, Florin Manole, într-o conferință de presă.
Potrivit președintelui Senatului, în coaliție actele normative se avizează de miniștrii din fiecare partid: „Înainte de a ajunge în Guvern, se discută în coaliție. Chestiunea că premierul a decis singur nu o cred și nu e bine să fie tot timpul scoasă în față”.
Mircea Abrudean (PNL) a comentat situația din Coaliție, referindu-se la tensiunile cu PSD: „Eu cred că nu convine României până la urmă. Toate aceste tensiuni nu fac bine României. Până la urmă, așa cum s-a văzut și pe ultimele confirmări ale ratingului de țară, România merge într-o direcție corectă, într-o direcție bună. Inclusiv FMI a spus acest lucru. Eu cred că dacă vrem să facem ce trebuie pentru România, trebuie să ne punem la masă, să ne certăm mai puțin sau, mă rog, să ne certăm în spațiile interioare până ajungem la o concluzie pe care o comunicăm românilor. Dacă de fiecare dată vine cineva și anunță o măsură nepopulară și ceilalți spun că ei nu au fost de acord cu ea, nu cred că rezolvăm mare lucru”, a spus președintele Senatului, potrivit Agerpres.
„PSD trebuie să-și clarifice și să-și lămurească declarațiile din spațiu public (...) Ultima prelungire a acestei măsuri a fost discutată în coaliție ca fiind ultima oară când se întâmplă această prelungire. Prin urmare, la momentul epuizării termenului acestei ultime prelungiri, în mod natural, printr-o decizie a coaliției, nu se mai prelungește”, a spus reprezentantul USR, Ștefan Pălărie.
Decizia finală urmează să fie adoptată miercuri, în cadrul ședinței Coaliției.
Citește și: Cine este Victor Giosan, noul consilier de stat în Guvernul Bolojan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News