€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Mama care şi-a înjunghiat fetiţa în somn, arestată preventiv pentru tentativă de omor

cutit mama injunghie atac Fetiță înjunghiată chiar de mama sa, în Timișoara. Sursa Foto: Freepik, rol ilustrativ
 

Mama din Timișoara care şi-a înjunghiat fetiţa în somn a fost arestată preventiv pentru tentativă de omor.

Mama din Timişoara care şi-a atacat în somn fiica de doar 10 ani, în cursul zilei de marţi, înjunghiind-o, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale pentru tentativă de omor, transmite Antena 3 CNN.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, magistratul a înaintat miercuri instanţei solicitarea de arestare preventivă până la data de 25 decembrie. În acelaşi timp, femeia a fost pusă sub acuzare pentru violenţă în familie, sub forma tentativei de omor.

Cum s-a întâmplat totul

Din referatul care a însoţit propunerea de arestare reiese că incidentul s-a produs în seara de 25 noiembrie. Atunci, pe fondul unei discuţii aprinse cu soţul, femeia ar fi avut un acces de furie, a pătruns în dormitorul copilului şi i-a provocat acesteia patru plăgi înţepate în zona gâtului şi a pieptului, rănile punându-i viaţa în pericol.

În ce stare se află fetița

Copila a fost transportată de urgenţă la spital, unde a suferit o intervenţie chirurgicală. Medicii au anunţat că starea ei este în prezent stabilă.

Tatăl fetei a fost cel care a sunat la 112 pentru a alerta autorităţile, iar cazul a fost preluat de poliţiştii Secţiei 4 Timişoara. Surse judiciare afirmă că mama ar fi avut probleme psihice şi episoade anterioare de violenţă în familie. Ea ar fi încercat sa se răzbune, prin acest gest, pe soț, întrucât acesta urma să o interneze într-o clinică de specialitate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close