Firma principală care derulează contractul de modernizare a Transalpinei de Apuseni a intrat în insolvenţă. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba susţin că lucrările sunt în grafic.
Stadiul fizic de execuţie este de 30%, iar dacă situaţia nu se schimbă dramatic, până la sfârşitul anului 2023 se va putea circula în condiţii de asfalt pe toată lungimea drumului de aproape 80 de kilometri.
O problemă o reprezintă, însă, intrarea celui mai important membru al asocierii care derulează investiţia - Societatea de Construcţii Napoca SA – în insolvenţă. Decizia a fost luată de Tribunalul Specializat Cluj în 8 decembrie 2021. Administratorul judiciar provizoriu desemnat a avut ca termen data de 8 martie 2022 pentru finalizarea tabelului creanţelor, potrivit ZiarulUnirea.ro.
Vicepreşedintele CJ Alba, Marius Haţegan, susţine că intrarea societăţii în insolvenţă nu afectează contractul. ”Insolvenţa nu înseamnă faliment. Lucrările sunt în grafic şi se lucrează, deja, la terasamente pe lotul doi. Toate plăţile sunt la zi”, a precizat reprezentantul instituţiei. În zona de munte unde se derulează investiţia încă este zăpadă, astfel încât nu se poate lucre la un nivel mai ridicat.
Haţegan spune că sumele de bani plătite vor creşte mult după ce se va trece la faza de asfaltare a drumului. În 2021 au fost asfaltaţi doar câţiva kilometri pe lotul 1, în zona Măgina – Pădurea Sloboda. Vicepreşedintele CJ Alba mai susţine că, chiar şi în cazul în care firma din Cluj-Napoca ar avea probleme, în contract există posibilitatea ca plăţile să fie efectuate direct către subcontractori, potrivit sursei citate.
Acesta mai spune că în situaţia puţin probabilă ca Asocierea Societatea de Construcţii Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia) să nu mai poată să continue lucrările pe Transalpina de Apuseni, există o variantă de rezervă astfel încât într-un termen de maximum 3 luni lucrarea va fi atribuită unui alt constructor. Societatea de Construcţii Napoca este lider de asociere pe lotul 2, în timp ce pe lotul 1 liderul este firma italiană Operes SRL.
Lucrările au început în vara anului 2019. Investiţia a fost împărţită în două loturi relativ egale. Primul avea valoarea de 79,72 milioane de lei, iar al doilea - 76,25 milioane de lei, fără TVA.
După majorarea semnificativă a valorii unor materiale de construcţie, valoarea totală a contractului ar urma să crească pe ambele loturi cu peste 10 milioane de lei. Pe lângă modernizarea drumului, proiectul prevede construirea a aproape şapte kilometri de pistă de biciclete în zona municipiului Aiud, amenajarea a 21 de staţii de autobuz, construirea a 14 poduri şi a circa 200 de podeţe, potrivit publicației Adevărul.
De asemenea, lucrarea presupune peste 23 de kilometri de fundaţii adâncite, ziduri de sprijin şi peste 73 de kilometri de şanţuri de beton. Drumul judeţean străbate culmi de peste 1.000 de metri şi trece prin zone de o frumuseţe rară, cu păduri, chei şi poieniţe specifice Munţilor Trăscău. Finalizarea investiţiei va permite dezvoltarea turismului în această zonă defavorizată a Apusenilor, conform Adevarul.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu