George Friedman, avertizează: România să nu se bazeze pe sprijinul UE împotriva Rusiei

George Friedman, fondatorul și chairman-ul companiei de analiză strategica Stratfor, trage un semnal de alarmă referitor la situația în care se află România, în contextul evoluției conflictului dintre Rusia și Ucraina. La emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, analistul american a vorbit despre NATO, dar și despre independența energetică a României.

Politologul  George Friedman face parte dinte analiștii  pe care ii asculta liderii politici si militari de la Washington. Fondatorul  si directorul Stratfor, una din cele mai apreciate agentii de analiza din SUA,  cunoaste problemele estului Europei, mai ales ca s-a nascut in Budapesta.

George Friedman  e  rezervat privind viitorul regiunii. "Nu stim ce se va intampla. Speram la ce e mai bine, dar in aceasta parte a lumii, de obicei nu se intampla niciodata ce e mai bine. Prabusirea URSS in anii '90 era un eveniment inevitabil. Uniunea Sovietica va renaste, sub o forma sau alta. Am vazut, de asemenea, ca Uniunea Europeana nu poate functiona. Fragmentarea UE a avut un efect profund asupra NATO. Diferentele intre pozitia Germaniei si cea a statelor din sudul Europei, de exemplu, s-a manifestat si in NATO. Fosta structura de aliante din perioada Razboiului Rece nu functioneaza. "

Ucraina, viitorul camp de lupta al Europei


"Interesul Rusiei e in Ucraina", ne atentioneaza directorul Stratfor. "In Ucraina rusii au invins armata germana, Ucraina e zona-tampon. Rusii nu pot renunta la Ucraina, dar au oare forta necesara pentru a o pastra? Rusia e slaba, chiar daca actioneaza ca si cum ar fi puternica. Vor trebuie sa se lupte din greu pentru Ucraina. Nu e nevoie de o mare presiune pentru a-i destabiliza. In vreme ce Rusia incearca sa revina iar Europa se fragmenteaza, Ucraina va deveni campul de lupta iar SUA, principalul jucator."

Citește și: "Ultimul dictator al Europei" rupe tăcerea. Ce spune despre Putin și Ucraina

In acest joc, pozitia Romaniei e una ingrata, spune George Friedman, care nu se afla pentru prima data in tara noastra. "Sunteti in aceeasi pozitie in care ati fost intotdeauna: intre peninsula europeana – Germania, Franta etc. – si Rusia. Sunt doua intrebari la care trebuie sa raspundeti: care e relatia Romaniei cu Europa, realist vorbind? Care sunt rezultatele posibile in Ucraina care ar ameninta interesele nationale ale Romaniei?"

Directorul si fondatorul Stratfor ne avertizeaza ca Statele Unite nu vor interveni obligatoriu in regiune. "Rusii sunt profund interesati de Ucraina, americanii doar marginal. E o asimetrie de interese. In anumite conditii trupele rusesti ar putea ocupa vestul Ucrainei, caz in care Romania are un interes real in viitorul Moldovei, dar si in protejarea sa. Nu cred ca Rusia va ataca, dar trebuie sa va pregatiti pentru ce e mai rau, fiindca in aceasta parte a lumii de obicei ce e mai rau se intampla."

Actiunile subersive ale Rusiei, principalul pericol pentru Romania

"Trebuie sa incepeti sa va refaceti armata, nu pentru a-i invinge pe rusi, ci ca sa rezistati suficient ca sa aiba americanii timp sa vina", spune George Friedman. "Nu e in interesul SUA ca Romania sa fie absorbita de rusi. Cred ca americanii au un interes serios in indepedenta Romaniei, lucru demonstrat si de vizita vicepresedintelui Biden si a Secretarului Apararii Hagel."

Citește și: Putin: Nu vreau o nouă Transnistrie în Ucraina!

"In al doilea rand, construiti-va o relatie cu vecinii de pe flancuri, polonezii si turcii. Au interese comune cu voi, chiar daca le exprima diferit. Impreuna formati un cordon sanitar rezonabil impotriva Rusiei. Pot rusii sa se extinda atat de departe? Poate ca nu sunt in stare nici sa reia Ucraina, dar o politica nationala de securitate nu se construieste din sperante."
"In termeni de dezvoltare a economiei, relatia voastra cu Germania, care traieste din exporturi, va dezavantajeaza. Relatia voastra cu China la fel, pentru ca isi vor aduce muncitorii aici. Rusii, in schimb, au bani, dar nu au tehnologie si expertiza, nu va pot construi economia. SUA vin si cu bani si cu expertiza si nici nu vor folosi mana de lucru americana, fiindca e scumpa. Vor angaja romani", spune Friedman, care da exemplul Coreei de Sud. "Era o tara agricola saraca, acum e o putere industriala. De ce? Fiindca era un aliat strategic al SUA iar SUA voia ca economia sud-coreeana sa fie cat mai sanatoasa. Si Germania si Japonia s-au ridicat datorita americanilor."

Rusia, controlata de servicii


George Friedman vorbeste si despre pericolul reprezentat de politica externa agresiva a Kremlinului. "Trebuie sa intelegeti cine sunt si ce vor rusii. Au trecut printr-o perioada catastrofala. O singura institutie a functionat continuu, serviciile de informatii. Ele tin tara la un loc. Era inevitabil dupa dezastrul anilor Eltin ca FSB, singura institutie care functioneaza, sa ajunga la putere prin Putin. Putin a promis doua lucruri: ca va folosi banii din energie pentru a construi o economie moderna si ca va face din ea o mare putere. Poate nu o putere globala, dar o putere respectata in regiune. Putin a esuat sa contruiasca o economie viabila. Dar a reusit sa faca din Rusia o putere regionala, de aceea evenimentele din Ucraina au fost atat de semnificative. Pe 1 ianuarie rusii controlau tara, chiar daca nu absolut. Au avut loc evenimentele care au adus la putere la Kiev un guvern pro-occidental, ceea ce a insemnat un esec pentru serviciile rusesti. Nu au reusit sa anticipeze si sa controleze evenimentele. Acum controleaza doar Crimeea si Donbas-ul, pentru care trebuie sa lupte. Nu au reusit sa provoace o revolta in est, a mai spus George Friedman la emisiunea de la PRO Tv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel