Fiica lui Hanibal Dumitrașcu: Tati, ce mai faci? Sper ca rândurile mele să ajungă, cumva, la tine. Nu înţeleg cum de nu mai eşti

Maria a scris un text emoționant despre tatăl său, Hanibal Dumitrașcu, și omul pe care noi îl urmăream mereu la televizor:

”Tati, ce mai faci? Te iubesc şi mi-e dor de tine în fiecare zi. Sper că mă auzi. Sper ca rândurile mele să ajungă, cumva, la tine. Nu înţeleg cum de nu mai eşti. Ai dispărut brusc, din casă, din curte, din camera ta care acum e alta, are pereţi proaspăt văruiţi, altă mobilă care miroase a nou, e albă şi rece şi nu-ţi mai poartă amprentele. Mie îmi plăcea camera ta modestă, cu mobilă veche şi miros de cărţi. Era cea mai caldă încăpere din lume.

Ai dispărut, tati, din pragul uşii când veneai acasă şi ştiam că eşti tu după sunetul uşii şi al paşilor şi bucuria lui Ghio, (nu se mai bucură atât de mult când vine cineva acasă), ai dispărut de la televizor, chiar dacă nu te urmăream atât de des, îmi plăcea să-l deschid şi să-ţi aud vocea prin casă, care mă liniştea mereu.

Ai dispărut din sălile facultăţii, din faţa studenţilor tăi iubiţi, ,,eroii tăi", sunt mai reci şi pustii fără tine, şi-ai dispărut de pe scaunul tău, de lângă geam. Stau în bucătărie la masă şi-ţi scriu acum. E prima toamnă fără tine. De aici, prin geamul mare, se vede fereastra de la camera ta, are acum draperii albastre, şi tu nu mai eşti acolo, după perdelele albe, pe scaun, citind cu voce tare, aşa cum îţi plăcea, sau uitându-te în zare, rătăcind prin universurile tale magice. Cât îmi lipseşte să te văd!

S-a aşezat praful peste cărţile tale, nimeni nu mai citeşte cât o făceai tu, şi timpul peste ceasul tău de la mână care s-a oprit, nedrept, scaunul tău scorojit de timp e în curte acum, părăsit, iar muzica simfonică pe care o ascultai în fiecare dimineaţă e doar o amintire acum. Nu-ţi mai regăsesc privirea decât în pozele din casă, care au devenit sfinte pentru noi, sunt refugiul meu, alinarea mea.

Casa e atât de plină de tine, tati! Ţi-ai lăsat urmele în fiecare colţ din încăperi, din curte, din locurile în care am fost, din momentele împreună, şi din lumea mea. Închid ochii şi tu eşti aici, mereu. Îţi aud vocea caldă şi paşii prin casă, te aud cum râzi, cum oftezi, te aud când eşti fericit sau nervos, te aud când mănânci, cum îi dai şi lui Ghio din farfuria ta, când deschizi uşa şi vii cu plasele pline de la cumpărături, te aud când o alinţi pe Ghio, când mă alinţi ,,Măriuţa lu' tata" (nimeni nu va putea să-mi mai spună aşa), când citeşti, când tuşeşti, când o strigi pe mami, când îţi aranjezi costumul în oglindă, când mă chemi să mă pupi, când uzi curtea şi florile, când eşti mândru de mine. Nu vei pleca niciodată de aici, tati!”, a scris Maria Dumitrașcu.

Scopul cărții sale este de a ajuta copiii din orfelinate

Cartea ”Strălucind mai mult decât niciodată"- Aimée, Editura Grinta, 2018 poate fi comandată printr-un mesaj privat.

”Am stat şi m-am gândit ce să fac cu banii din urma vânzărilor, ceva care să conteze cu adevărat, căci scopul de a publica o carte a fost de a transmite mai departe trăirile mele, nu de a face bani din scris. Şi m-am oprit la ideea de a face o bucurie micuţilor abandonaţi în orfelinate. Aşadar, voi dona toţi banii strânşi din vânzarea cărţilor la două orfelinate din Bucureşti.

”Strălucind mai mult decât niciodată" e un jurnal introspectiv, intim şi sincer, despre trăiri, iubirea neîmpărtăşită, clipe eterne, drumul spre sine însuşi, pierdere şi regăsire; un amalgam de emoţii şi stări, de reflecţii psihologice, de monologuri şi strigăte înăbuşite, pentru ca într-un final acel zbucium interior să se metamorfozeze.

E un jurnal personal pe care îl public, în care se poate regăsi oricine. E o eliberare, o frântură ruptă din suflet şi aşternută pe hârtie pentru a glorifica trăirea profundă şi lucrurile simple care fac viaţa vrednică de a fi trăită, pentru ca cititorul să nu se mai simtă singur pe acest drum al cunoaşterii de sine şi de lume. Cartea vorbeşte despre depresie şi anxietate, despre obsesii, despre drumul anevoios pe care îl presupune descoperirea şi acceptarea de sine, şi nu în ultimul rând, despre rănile interioare pe care, adeseori, nu le conştientizăm prea mult, iar ele sunt răspunsul pentru toate circumstanţele nefericite pe care noi le creăm, motorul perfect pentru a ne tăia singuri craca de sub picioare”, a spus Maria Dumitrașcu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News