De ce tace USL în problema eutanasierii câinilor fără stăpân

La trei zile de la uciderea de către maidanezi  a lui Ionuț Anghel, USL aproape că nu a luat nicio poziție în legătură cu eutanasierea maidanezilor. Tăcerea USL nu poate fi explicată decât din cauza protocolului pe care Uniunea l-a semnat în 2011 cu un ONG prin care promitea că nu se va accepta eutanasierea maidanezilor. Protocolul ar fi valabil până în 2020. 

USL se pare că  păstrează  o tăcere suspectă în privinţa eutanasierii câinilor fără stăpân. Motivul ar putea fi semnarea unui protocol de colaborare din 2011 şi valabil până în 2020 cu Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, un ONG înfiinţat de fostul senator PRM Marius Marinescu, scrie  Hotnews.

 Printr-o decizie a premierului Victor Ponta, ONG-ul lui Marius Marinescu a fost inclus în Consiliul Economic şi Social, un for care este obligatoriu organismul consultat de către iniţiatorii proiectelor de acte normative.

 Documentul arată că „Uniunea Social-Liberală şi Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului vor colabora pentru implementarea politicilor de protecţie a mediului şi a animalelor, vor monitoriza activitatea Executivului, astfel încât să oprească şi să prevină măsurile abuzive luate de autorităţi”.

 "În urma consultărilor cu Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, Uniunea Social-Liberală va depune, în Parlamentul României o iniţiativă legislativă care să impună normele europene în ceea ce priveşte gestionarea câinilor comunitari, prin interzicerea eutanasierii", mai prevedea documentul.

Cum s-a ajuns la boicotarea legii de către PSD și PNL

Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 noiembrie, 2011, Legea privind câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale vor consulta populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier şi că toţi câinii vor fi “cipaţi”. Legea a fost adoptată cu 168 de voturi pentru, 111 împotrivă și 14 abțineri, dând astfel undă verde eutanasierii maidanezilor.

La numai trei zile de la adoptarea legii, pe  25 noiembrie, 2011, pe vremea când se afla în opoziție, 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL au sesizat CCR privind neconstituționalitatea legii câinilor fără stăpân. Acțiunea PSD și PNL de contestare a legii maidanezilor făcea parte din campania electorală a opoziției care pregătea alegerile locale și parlamentare din 2012.

Victor Ponta  pleda atunci în favoarea interzicerii eutanasierii, însă a menţionat că trebuie găsită o soluţie în ceea ce priveşte câinii comunitari, pentru a nu mai exista situaţii în care oamenii să fie muşcaţi pe stradă.

 „Consider că oamenii care sunt aici, în această seară, sunt oameni care se gândesc în ce fel de ţară vrem să trăim, vrem să trăim într-o ţară în care singura soluţie este să omorâm sau vrem să trăim într-o ţară în care considerăm că pentru o problemă reală, cum este cea a câinilor comunitari, pentru care întotdeauna există soluţii reale”, spunea premierul în momentul semnării protocolului cu ONG-ul lui Marius Marinescu.

Referitor la subiectul eutanasierii, europarlamentarul Vadim Tudor a propus, miercuri seara, înființarea unui secretariat de stat în subordinea Guvernului care să se ocupe de problema maidanezlor, acesta declarând că în doi ani de zile va rezolva problema.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel