Cum și-a menținut silueta Valentina Pelinel, după 3 nașteri: „Mă chinui, mă abțin de la mâncare... poftesc”

Sursa foto: Facebook Valentina Pelinel Page
Sursa foto: Facebook Valentina Pelinel Page

Soția lui Cristi Borcea,  în vârstă de 41 de ani, a dezvăluit cum își întreține silueta, deși este mama a trei copii. 

„Mă chinui, mă abțin de la mâncare, merg în fiecare zi la sală. Vi se pare corect? Mă mai chinui pentru că îmi place să mănânc. Sunt gurmandă. Vă zic sincer că mai scap și eu.

„Cel mai greu îmi este să renunț la pâine. La pâine caldă. Îmi aduce aminte de copilărie. Mă abțin cu greu și de la merdenelele alea calde, gogoși, covrigi. Ce mâncam noi când eram mici și plecam de la școală. Poftesc la carbohidrați.”

„După ce mănânc mă ia vinovăția și încep să calculez cât înseamnă, câte calorii am mâncat, mă gândesc cât trebuie să lucrez la sală. Dar îmi place. Sincer, acum, nu trebuie să te privezi chiar de tot.”

„Dacă există un echilibru atunci e bine. Și în vacanțe mai pun un kilogram, două, apoi le dai jos. Important este să nu le ții acolo mult timp', a povestit Valentina Pelinel pentru ego.ro.

VEZI ȘI: Cum se simte Valentina Pelinel după operație: Cristi a fost alături de mine tot timpul

Valentina Pelinel, moment de sinceritate: Nu am regrete legate de cum am ales să-mi trăiesc viața

Zilele trecute, Valentina Pelinel a făcut mai multe declarații sincere despre felul în care a ales să trăiască.

"Am avut dintotdeauna vise și mi-am imaginat cum mi-aș dori să se întâmple lucrurile în viața mea. Sunt o visătoare realistă, dacă se poate spune așa. Ce am constatat însă este că, odată cu vârsta, devii mai iertător, mai matur, mai tolerant. Inevitabil creșterea copiilor m-a făcut mai atentă la ce contează cu adevărat. Am mult mai multă răbdare față de copii și familie, față de cei apropiați. Te focusezi mai bine, îți canalizezi energia spre lucrurile importante, chiar dacă față de exterior poate nu mai găsești aceeași înțelegere", a spus Valentina Pelinel, într-un interviu pentru ciao.ro.

"Nu am regrete legate de cum am ales să-mi trăiesc viața până acum. Cred că e important să fii împăcat cu ce este, cu ce ai făcut și să lași lucrurile să se întâmple așa cum este ordinea lor firescă. Există o forță mai puternică decât noi în univers care are grijă ca nimic să nu fie întâmplător", a mai spus vedeta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel