Comediantul Micutzu spune că a fost dezamăgit de promisiunea lui Nicușor Dan cu privire la reabilitarea termică. Primarul a spus însă, recent, că a semnat contractele pentru modernizarea a peste 200 de kilometri de rețea de termoficare.
Micutzu a fost prezent la emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D. Acesta a fost întrebat când a fost ultima oară când a transmis o "urare specială de aducere aminte", cu referire la o înjurătură corporatistă, așa cum a făcut în rolulul din deja celebrul film TeamBuilding.
Micutzu, pe numele său real Cosmin Nedelcu spune că și-ar fi dorit ca promisiunea administrației de a investi banii în țevile de apă caldă și căldură în detrimentul luminițelor de Crăciun să fie respectată.
"A fost un moment în care mergeam cu mașina prin București și am văzut luminițe... Și mi-am adus aminte de o promisiune că banii nu se vor investi în luminițe, ci se vor investi în conducte de apă caldă, de căldură, infrastructură și alte lucruri importante pentru oamenii din București. Cred că acela a fost un moment în care am trimis în văzduh un 'kind reminder' (n.r.-în traducere "o urare specială de aducere aminte"). Această urare am dat-o în văzduh cu direcție. Din văzduh s-a dus ... sper că a ajuns, a bătut la birou la primărie, la ușă și a zis 'să trăiți, sunt Cosmin Nedelcu'. Intrați, cum să nu... Mai am kind reminde-uri și pentru Sectoare. De obicei, când dai 'la naiba' dai în administrație, la cei care ne conduc și care au fost aleși să-și facă treaba.
Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat că a semnat contractele de proiectare și execuție pentru modernizarea a 210 km de rețea de termoficare pe bani europeni, valoarea investiției fiind de circa 260 milioane de euro, din care 200 milioane de euro fonduri nerambursabile. Lucrările ar urma să înceapă în primăvara anului viitor.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan a mai precizat că bucureştenii au primit cei mai puţini bani de la Guvern prin schemele de compensare pentru consumul de gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. În acest sens, el menţionează că o locuinţă din Capitală a primit în iarna 2021-2022, pentru termoficare, 28,21 lei, în timp ce alte localităţi, precum Călăraşi, Bacău, Rădăuţi sau Giurgiu, au primit chiar şi de zeci de ori mai mult per locuinţă.
"La sfârşitul anului trecut, am stins datoriile curente ale Primăriei Capitalei, deci am început anul 2023 fără datorii curente. De ce este asta important? Este important să avem încrederea mediului privat, bănci şi companii, pentru că e important ca la lucrările noastre să vină companii private care să lucreze - şi vin. Şi am văzut un exemplu la sfârşitul anului trecut - a trebuit să împrumutăm repede 500 de milioane de lei, pentru a evita colapsul sistemului de termoficare şi, având această încredere, am reuşit", a precizat recent Nicușor Dan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu