€ 5.0897 →
|
$ 4.3711 →
|
O școală desființată de Legea Bolojan, va fi reînființată.
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Dincolo de orarul aglomerat și de orele remediale, profesorul și psihopedagogul Petruț Rizea indică problema centrală a școlii românești: profesorii sunt formați să livreze programă, nu să înțeleagă copilul.
Lipsa pregătirii reale în psihopedagogie și în lucrul cu ritmuri diferite de învățare duce la etichetarea accelerată a elevilor, transformând dificultățile de procesare, atenție sau emoție în „neatenție”, „slăbiciune” sau „refuz de lucru”.
„Nu ritmul copilului e problema. Problema e un sistem care cere tuturor să meargă în același pas”, afirmă specialistul.
Rizea spune explicit: sistemul i-a antrenat pe profesori să contabilizeze rezultate, nu să vadă mecanismele din spatele lor.
„Profesorul nu știe să recunoască o tulburare de procesare, el vede doar neatenție, lipsă de interes sau că nu muncește destul”, explică.
Această interpretare simplificată naște etichetări care rănesc și blochează copilul: „Dacă profesorul nu vede ce se întâmplă în mintea lui, atunci tot ce oferă el devine presiune, nu sprijin”.
Rizea insistă că una dintre marile erori culturale din școli este punerea tuturor elevilor în același ritm, cu aceleași criterii și aceleași așteptări: „Avem copii care nu învață în ritmul clasei și primul reflex este să îi etichetăm. Dar nu ritmul lui e problema, ci rigiditatea sistemului”.
El adaugă că unii elevi au nevoie de timp, nu de corecție agresivă: „Un copil poate avea nevoie de mai mult timp, nu de mai multă presiune. Sistemul nostru îi dă exact invers”.
Profesorul explică că, în lipsa unei formări reale în psihopedagogie, cadrele didactice confundă dificultatea cu indisciplina, iar ritmul diferit cu neimplicarea.
„Nu pregătim profesorul pentru realitatea copiilor, ci pentru programa Ministerului”, mai spune el.
El punctează că formarea inițială este academică, nu relațională: „Profesorul știe teoria materiei, dar nu știe teoria copilului. Acolo apare ruptura”.
Ruptura aceasta se traduce în etichete definitive:
Rizea avertizează: etichetele devin identitate: „Dacă îl numești «slab», el își asumă slăbiciunea ca destin. Școala nu are voie să facă asta”.
Profesorul respinge una dintre ideile fundamentale, dar toxice, ale performanței școlare de masă: media clasei.
„Nu există copil mediu. Există copii reali, cu ritmuri reale, cu emoții reale. Media este o ficțiune matematică, nu o realitate psihologică”, declară acesta.
El atrage atenția că raportarea la un standard unic nu doar ignoră diferențele, ci le penalizează: „Dacă nu te încadrezi, ești problematic. Așa ajung copiii să creadă că sunt greșiți, nu doar diferiți”.
Rizea subliniază că schimbarea nu înseamnă noi metodologii, ci metacompetențe: „Dacă profesorul nu înțelege ce se întâmplă în mintea copilului, orice strategie devine pedeapsă, nu sprijin”.
Nu fișele, nu platformele digitale, nu evaluările standardizate schimbă traiectorii, ci capacitatea adultului de a citi elevul: „Dacă profesorul nu știe să citească copilul, atunci nu face educație, ci doar lecție”.
În școala românească, nu materia este centrală, ci elevul, iar acolo se produce ruptura. Profesorul Petruț Rizea arată că performanța uniformizată, ritmul unic și etichetele lipite pe ușa catalogului sunt simptome ale unei formări incomplete a cadrelor didactice.
„Copilul nu are nevoie să fie încadrat. Are nevoie să fie înțeles”, încheie acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
