Sorin Grindeanu, liderul PSD, a susținut declarații de presă în cadrul cărora a vorbit despre participarea PSD-ului la guvernare.
Sorin Grindeanu a anunțat că PSD intră într-o perioadă de analiză a guvernării. Această analiză va evalua agenda publică, deciziile guvernamentale și propunerile PSD privind salariul minim, administrația locală și centrală și bugetul pe 2026.
Potrivit acestuia, la finalul analizei, partidul va lua o decizie privind participarea la guvernare și va da un vot în cunoștință de cauză.
„Am discutat despre concluzii la cald, despre lucruri care pot fi îmbunătățite în București - în celelalte locuri am câștigat aproape toate competițiile, mai puțin la București și o comună din Sibiu.
Am hotărât să intrăm într-o perioadă de analiză a guvernării. Sunt 6 luni de când există această coaliție, de când există acest guvern.
VEZI ȘI: Decizia în cazul lui Călin Georgescu, amânată
Așa cum am luat decizia, în urmă cu 6 luni, ca urmare a unei perioade de analiză internă - cam o lună de zile am avut această analiză internă, finalizată cu acel vot dat de toți primarii PSD, toți aleșii locali - astăzi am decis să intrăm în această perioadă de analiză internă, analiză legată de participarea noastră la guvernare.
Această perioadă cuprinde tot ce ține de agenda publică și deciziile care vor fi luate de guvern, ține de buget, de cum se dorește a fi construit, de cum se ține cont de propunerile noastre. Vom merge pe toate aceste puncte cu propuneri ale PSD care pot sau nu pot fi acceptate.
Toate aceste lucruri vor conta în analiza pe care am pornit-o astăzi, fie că vorbim de salariu minim, fie că vorbim de administrație locală sau centrală, fie că vorbim de bugetul pe 2026.
Lucrurile acestea vor conta și, în final, vom da un vot, așa cum am dat în urmă cu 6 luni și vom decide în cunoștință de cauză”, a spus Sorin Grindeanu.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News