CNN a concediat angajați pentru că nu s-au vaccinat. Statele Unite permit acest lucru

Pixabay
Pixabay

CNN a dat afară trei angajați care nu s-au vaccinat.

CNN a dat afară trei angajați care au venit la birou fără să fie vaccinați împotriva Covid-19, potrivit BBC. Este una din primele instanțe în care o firmă americană concediază oameni pentru că nu au respectat obligativitatea vaccinării. În Statele Unite, este legal ca companiile să ceară ca angajații să fie imunizați.

Mai multe firme importante din SUA, cum ar fi Facebook sau Google, spun că cer angajaților să fie vaccinați când birourile se vor redeschide complet în lunile care urmează. Șeful CNN, Jeff Zucker, a menționat concedierile într-o scrisoare a companiei trimisă joi și consultată de mai multe redacții americane.

Vaccinarea este obligatorie pentru orice jurnalist care iese pe teren, care lucrează cu alți angajați sau care vin la birou, spune Zucker. „Lăsați-mă să fiu franc. Avem o politică de toleranță zero pentru acest lucru”, a scris șeful CNN. În luna mai, guvernul federal al Statelor Unite a legalizat obligativitatea vaccinării la locul de muncă în cazul în care angajatorul cere acest lucru.

Jennifer Aniston a explicat de ce a rupt legăturile cu prietenii nevaccinați

                                    

Actrița Jennifer Aniston, cunoscută pentru rolul său din „Prietenii tăi”, a explicat de ce a renunțat la prieteniile cu unele persoane nevaccinate. Conform BBC, femeia a spus săptămâna aceasta că „a pierdut câțiva oameni din rutina săptămânală” pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19.

Urmăritorii de pe Instagram ai actriței au întrebat de ce se teme atât de rău de infectare, chiar dacă s-a vaccinat. „Pentru că dacă ai varianta (n.r., Delta), încă poți să-mi dai și mie virusul”, a motivat ea, joi. „Poate că doar mă îmbolnăvesc puțin, dar nu ajung la spital sau mor. Însă, pot să-l transmit cuiva care nu are vaccinul sau a cărei stare de sănătate este compromisă (sau are o altă boală preexistentă), astfel că ajung să pun vieți în pericol”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel