Un bărbat din Capitală a avut parte de o surpriză neașteptată în miez de noapte, când a descoperit un piton regal în baia locuinței sale din zona Pieței...
Un eveniment neașteptat a avut loc în Capitală, când un bărbat din București a găsit, în noaptea de luni spre marți, un piton regal în baia apartamentului său situat în zona Pieței Universității. Speriat de prezența reptilei, acesta a apelat numărul de urgență 112, iar jandarmii au intervenit pentru capturarea șarpelui.
Pitonul regal, care măsura aproape un metru și jumătate, a fost descoperit în baia locuinței aflate la etajul 3 al unui bloc din centrul orașului. Incidentul s-a petrecut după miezul nopții, iar bărbatul a solicitat ajutorul imediat.
„A fost semnalată prezența unui șarpe într-un apartament de pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Reptila a fost preluată în siguranță, fiind înlăturat orice potențial risc pentru locatari”, a declarat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, pentru Știrile Pro TV.

Foto: Captură video Știrile Pro TV
La câteva ore după ce șarpele a fost capturat, proprietarul acestuia a fost identificat.
„El are un terariu, un loc special amenajat pentru el și, probabil, când am desfăcut geamul ca să îi schimb apa, a rămas întredeschis și a ieșit. S-a mai întâmplat, dar l-am găsit în casă. Însă de data asta nu l-am găsit o perioadă mai lungă de timp. Mai mult ca sigur a plecat pe coloană de apă. Noi l-am crescut ca pe un membru al familiei. Am fost convinsă că e în casă... că, într-adevăr, au stilul de a se ascunde, dar până la urmă apărea. Nu am vrut să fac rău nimănui, îmi pare rău că am deranjat”, a declarat Cristina Petcu, proprietara pitonulului, pentru sursa citată.
Deși pitonul regal nu este veninos, experții recomandă precauție în manipularea acestor animale sălbatice care se apără prin strângere.
„Această specie provine din Africa. Nu e un șarpe de mari dimensiuni și poate atinge doi metri lungime. Noi recomandăm să nu se intre în contact cu animalele sălbatice, pentru că se pot apăra și pot fi periculoase”, a spus Mariela Vanu, purtător de cuvânt al Grădinii Zoologice.
În țara noastră, pitonii regali fac parte din speciile protejate, iar deținerea lor este permisă doar în condițiile obținerii unui certificat de proveniență de la o crescătorie autorizată și după declararea lor la Direcția Sanitar-Veterinară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News