Avocatul Lucian Bolcaș a oferit, pentru DC News, posibile răspunsuri la întrebările pe care CEDO le-a adresat autorităților române după ce fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a reclamat faptul că a fost revocată din funcția pe care o avea.
Întrebare CEDO nr. 1. Este articolul 6 alin. 1 din Convenţia (Europeană a Drepturilor Omului) aplicabilă în acest caz (vezi Baka v. Hungary (GC), no. 20261/12, 23 June 2016)?
Lucian Bolcaș: "Articolul 6, aliniatul 1, nu este aplicabil în acest caz pentru că se referă la un proces echitabil, ori plângerea doamnei Kovesi este făcută în măsura în care s-au luat o serie de dispoziții cu caracter administrativ, nefiind vorba despre un proces. Deci este inadmisibilă o astfel de încadrare. A doua întrebare nu își are sensul decât dacă la prima răspunsul era afirmativ."
A doua întrebare este: Dacă răspunsul este da, a avut reclamanta acces la o instanţă pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor sale civile în legătură cu demiterea din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenţie?
Întrebare CEDO nr. 3. Având în vedere că petenta susţine că demiterea ei a fost rezultatul punctelor de vedere exprimate public în timpul mandatului, a existat vreo încălcare a dreptului ei la liberă exprimare, în conformitatea cu prevederile Articolului 10 paragraful 1 din Convenţie? Dacă da, această interferenţă este reglementată în lege şi în acord cu termenii Articolului 10 paragraful 2?
Lucian Bolcaș: "Dreptul la liberă exprimare a unui înalt funcționar care se află într-o funcție de conducere nu poate să fie limitat decât de exigența exercitării atribuțiilor profesionale. În ceea ce privește pe doamna Kovesi, nu numai că a depășit decența exprimării profesionale în anumite situații, dar a avut chiar toate posibilitățile de exprimare."
Întrebare CEDO nr. 4. Reclamanta a avut la dispoziţie o cale de atac concretă în plan naţional, aşa cum prevede articolul 13 din Convenţie?
Lucian Bolcaș: "Da, în plan național, în urma fiecărei acțiuni pornite, există o cale de atac în fața Înaltei Curți sau în contencios administrativ. Doamna Kovesi nu a uzat de niciuna dintre aceste căi și a sărit direct la CEDO considerând că este mai spectaculoasă o astfel de acțiune și are dreptate, este mai spectaculoasă ignoranța unui fost procuror șef în legătură cu atribuțiile și competențele CEDO."
VEZI ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu