EXCLUSIV  Cannes 2025:  O Niagară de noroi

Apocalipsul, acum, într-o Americă trosnind din încheieturi, sub apăsarea violenței, a minciunii, a proastelor opțiuni, poate fi ademenitoare. Poate că mulți au fost chiar seduși de la bun început, doar auzind numele lui Ari Aster (38 de ani), speranță a filmului peste ocean, cunoscut mai mult profesioniști decât simplilor cinefili.

Cu o deloc neglijabilă experiență a cinematografului noir (amintesc Hereditary, Beau is Afraid), ajuns la patrulea lung metraj și poposit cu el la Cannes, Aster ne-a atras, cu deosebire pe noi, europenii, mai vigilenți poate ca niciodată când vine vorba de mesaje din ținuturile posttrumpiste. Dezamăgire.

Cu Eddington, încă tânărul cineast american vrea să nu convingă cum că s-ar putea declanșa apocalipsul de la o simplă apăsare pe brichetă. Titlul ne trimite într-o mică așezare sătească din New Mexico, geografie fictivă, inventată, bănuiesc, pe principiul picăturii în care s-ar reflecta oceanul. Suntem în plină pandemie Covid 19, în 2020, într-un timp cu potențial exploziv de la sine înțeles.

Cum să nu se declanșeze motoarele de la bun început, când însuși șeriful (Joaquin Phoenix, nevroticul genial al cinematografului american) este un răzvrătit? Refuză să poarte mască (evident, se va îmbolnăvi, până la urmă), dar nu din mari convingeri, ci pentru că se află într-un meschin conflict cu primarul, a capacitatea de a râvnește.

Tresăriri de western mai degrabă psihiatric decât psihologic, că li se adaugă, treptat, nemulțumiri ale obștii, ale tinerilor, cu trimiteri la mișcarea BLM (Black Life Matter, acțiunea fiind situată la puțin timp după uciderea George Floyd), câteva aluzii la aiurelile ultimele agitații ale lunii, ale primului mandat nervos al lui Trump. amestecă cu știrile pe bune și publicitatea ține locul realității.

Totul - până când lunaticul șerif ia taurul de coarne, scapă de primar și, printr-o elipsă ca la carte, filmul se instalează într-un soi război de gherilă, cu văzuți și nevăzuți, cu un bezmetic alergând orbește într-un deșert, spațiul distopic care nu mai are legătură cu băitul american. Greu de doborât, șeriful Cross va fi anihilat în stilul farselor enorme ale fraților Coen din Fargo: se va alege cu țeasta despicată, dezavantaj temporar, totuși. Salvatorii îl vor instala pe Phoenix - filmat în toată nuditatea lui ostentativ expusă – într-o ciudată mașinărie destinată viitorului.

Îmi este greu să înțeleg atașamentul unor critici europeni, cuceriți de « luciditatea și curajul” celui care semnează acest film haotic.

Nu am uitat lecția lui G.Călinescu, potrivit căruia nu ne putem imagina o Niagară de noroi. Ce-i drept, de-a lungul istoriei sale, cinematograful a ținut morțiș să mă îndepărteze de marile îndemnuri.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News