Urmărește emisiunea live


Calul Jandarmeriei, Șarlatan, în vârstă de 18 ani, își caută stăpân

Sursă foto: Jandarmeria Română
Sursă foto: Jandarmeria Română

Un cal al Jandarmeriei Române își caută stăpân, deoarece vârsta sa înaintată nu îi mai permite să participe la misiuni.

Jandarmeria Română anunță că îi caută un stăpân lui Șarlatan, un cal de 18 ani care a făcut parte din Detașamentul de Cavalerie, dar căruia vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică.  

Potrivit Jandarmeriei Române, Șarlatan are aproape 18 ani, face parte din rasa Cal de Sport Românesc și are un temperament vioi și este bine supus dresajului, fiind o rasă adaptată echitației, scrie Mediafax.   

Șarlatan, un cal de podium  

Acesta a participat la misiuni dintre cele mai dificile, dar și la competiții naționale de obstacole organizate de Federația Ecvestră Română, la unele dintre ele reușind să se claseze chiar pe podium. Ani la rând a făcut parte din Detașamentul de Cavalerie care a defilat pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională a României.   

„Acum prietenul nostru necuvântător are nevoie de noi prieteni. Deși nu și-a pierdut suplețea și nici cadența, vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică. Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie”, arată jandarmii.  

„Am uitat să vă spunem un detaliu important: răspunde la numele de Șarlatan. Ați zâmbit, nu-i așa? Știe să profite de neatenția stăpânului și să fure din buzunar morcovii pregătiți tot pentru el. Dar un lucru e sigur: nu a înșelat niciodată afecțiunea și încrederea pe care am reușit să ni le dăruim reciproc în cei 18 ani de prietenie”, au adăugat aceștia pe pagina de Facebook a instituției, unde au postat și imagini cu Șarlatan.  

Site pentru adopția animalelor de serviciu

Animalele care au servit alături de forțele de ordine române beneficiază de un website unde sunt postate anunțurile de adopție (vezi site-ul AICI). Adopția companionilor ieșiți la pensie se face conform legii 217/2019 (o puteți accesa AICI). Conform Articolului 4 al legii, ”(3) nstituțiile prevăzute la art. 2 alin. (1) vor evalua fiecare adopție în parte, în funcție de interesul și de nevoile fiecărui animal.(4) Cedarea cu titlu gratuit a animalelor de serviciu sau destinate serviciului din momentul scoaterii din funcțiune sau al declasării se va face pe baza unui proces-verbal de predare-primire între unitatea deținătoare și adoptator și a unei declarații pe propria răspundere prin care adoptatorul precizează că deține mijloace financiare pentru a oferi condițiile impuse de legislația privind protecția animalelor”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel