€ 5.2364
|
$ 4.4493
|
Curs valutar: € 5.2364
|
$ 4.4493
 

AUR anunță că mută în scandalul ordonanței și atacă decizia Guvernului demis Bolojan la CCR

imagine cu george simion Foto: Agerpres

AUR a anunțat că a depus o sesizare la Avocatul Poporului, prin care solicită trimiterea la Curtea Constituțională a Ordonanței de Urgență nr. 38/2026. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial pe 8 mai.

AUR acuză că actul normativ a fost semnat de premierul demis Ilie Bolojan și contrasemnat de mai mulți miniștri la trei zile după ce Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură de Parlament, în ședința comună din 5 mai 2026.

„Constituția României este cât se poate de clară. Articolul 110 alineatul (4) și articolul 37 alin. (3) din Codul administrativ prevăd, fără echivoc, că un guvern demis „nu poate să emită ordonanțe sau ordonanțe de urgență și nu poate iniția proiecte de lege”, ci doar acte strict necesare pentru administrarea curentă a treburilor publice, transmite AUR.

OUG 38/2026 nu este, sub nicio formă, un act de administrare curentă. Aceasta introduce un mecanism nou de expropriere a bunurilor mobile, fără precedent în legislația română, permite trecerea în proprietatea statului a unor active funcționale ale unor companii private, inclusiv a celor aflate în faliment, fără protejarea creditorilor, modifică simultan 14 acte normative complet diferite (Legea exproprierii, Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea salarizării, Legea apărării împotriva incendiilor, regimul funcționarilor publici și altele), restrânge drepturi fundamentale precum dreptul de proprietate, dreptul la muncă, libertatea contractuală și interzicerea muncii forțate”, transmite AUR.

Cum se apără Guvernul?

„Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din data de 08.05.2026 a fost repusă ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative – adoptată de Guvern în ședința din 4 mai – pentru ca Executivul să ia act de avizul negativ emis de Consiliul Legislativ pentru acest act normativ.

Repunerea pe ordinea de zi a fost conform art. 43 alin. 1 din HG 561/2009, coroborat cu art. 10 din Legea nr. 24/2000 și nu are în vedere o adoptare/readoptare a actului normativ aprobat în data de 4 mai”, arată Cotidianul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close