Decembrie, 21. Revoluția ajunge la București. Amintirile cutremurătoare din "Epoca de Aur" sunt încă vii în mintea multor oameni, care s-au format în comunism. Mulți se chinuie să uite întunericul de atunci. "Toate lucrurile cumplite eu încerc să le uit din răsputeri, dar nu cred că voi reuși vreodată", spune una dintre persoanele în sufletul căreia amintirile sunt ca un "cuțit ce se răsucește în rană".
Pe forumul Softpedia a fost deschis un topic despre "cozile din comunism, dovada unui sistem falimentar".
VIAȚA PE CARTELĂ
"Dacă te găseau cu reșou în priză sau cald era problemă"
1. "Alimentele erau raționalizate și chiar și așa nu se găseau. Pâine 350 gr de pers/zi, unt 100 de gr/lună, ouă 10 buc/lună, lapte 1,5 l/persoană, ulei, zahăr, orez, făină cam 1 kg/pers lunar. O butelie de aragaz ca să ajungi să o schimbi tot așa odată pe lună, trebuia să stai la o coadă care se forma dinaintea răsăritului, și poate venea mașina după-masă poate nu, se întâmpla să nu vina și trebuia să îți mai petreci o zi așteptând-o. Pensionarii din familie erau cei care de obicei se ocupau de asta sau casnicele. Carnea, cu oase, dupa ore petrecute la coadă tot așa pe cartelă 1,5 kg/pers.
Săpun se găsea rar, singurul care era permanent prezent era unul de rufe. Și hârtie igienică găseai rar și nu puteai lua decât câteva suluri odată. Căldura prin sistemul de termoficare nu prea era, cu reșou nu prea puteai pentru câ se lua curentul câteva ore pe zi și noaptea și în plus cei de la Intreprinderea de rețele electrice, îți băteau la ușă, făceau controale și dacă te găseau cu reșou în priză sau cald era problemă.
Aveai apartament de la stat cu chirie mică, dar de exemplu dacă erau doi pensionari într-un apartament de două camere se considera că au ceea ce se numește spatiu excedentar și statul le băga un străin în casă căruia-i închiria o cameră în apartamentul respectiv.
"Ambulanța întârzia la pensionarii neproductivi... să scape de ei pe cale naturală"
Ambulanța venea după ceasuri de așteptare și întrebau întotdeauna ce vârstă are pacientul și dacă era pensionar, deci neproductiv, întârzia cât mai mult doar, doar îl scoteau din sistem pe cale naturală. Transportul în comun era cu autobuze care aveau tuburi de gaz pe acoperiș, chiar și taxiurile aveau tuburi pe acoperiș. Benzina era tot cu rația, cozi imense, un singur plin pe lună".
VACANȚA LA MARE(A) COADĂ LA "LUCRURI INTERZISE"
Anii '80, cotitură cumplită
2. "Anii 80 au reprezentat o cotitură cumplită pentru poporul român. Cred că nici în vremea marii crize din anii 29-33, România nu a suferit o asemenea curbă de sacrificiu ca între anii 1980-1989. Și hai să vorbim de concedii la mare și să vă povestesc ultimul meu concediu "predecembrist" la mare, în 1988:
Concediu all inclusive cu margarină și pâine veche și uscată
Așadar, bilet prin ONT, pachet de servicii "all inclusive". În 10 zile cât am stat la mare, am mâncat la "all inclusive" margarina "Marga" cu pâine veche și uscată, o zeama lungă căreia i se spunea "ciorbă de văcuță" și un pilaf de orez cu nisip prin el așa cum nici măcar în armată n-am primit. În loc de carne erau niște bucăți de oase și zgarciuri necomestibile, iar de băut se găseau pe mese din belșug carafe de sticlă pline cu apă de la robinet sau sticle cu apă minerală "Hebe" (care era sărată și era recomandată doar pentru anumite afecțiuni, nu se putea consuma ca și apa potabilă normală).
La coadă la struguri. Să nu murim de foame"
Ca să nu murim de foame, am început să cautam alternative prin stațiune (Saturn), dar n-am găsit. Norocul nostru a fost că, fiind în vecinatatea Mangaliei, care este și oras, nu doar stațiune, am mai găsit pe-acolo niște aprozare unde stăteam la niste cozi infernale, în plin soare, ca să luam un kil de struguri (ca sa putem lua mai mulți ne asezam toată familia la coada, că se dadea un singur kil de persoană).
La coadă la bere, 3-4 ore
Tot in Mangalia am gasit o alimentară unde în fiecare dimineață la ora 10 se "băga" bere la sticle de 1 litru (pentru cei care nu știu, în acea perioada era interzisă comercializarea băuturilor alcoolice înainte de ora 10 dimineața). Cine voia să prindă câteva sticle (aici erau mai "generoși", se dădeau cate 3 sticle de persoană) trebuia să se așeze cu 3-4 ore înainte la coadă, că se scoteau la vanzare doar 20-30 de navete.
La coadă la șosete și Pepsi
Un alt loc unde am stat la coada de la ora 9 dimineața și până la ora 11 a fost la o tarabă din stațiunea Venus, unde "s-au băgat" șosete si chiloți (DA! nici măcar dintr-astea nu se mai găseau), iar într-o seară, pe la ora 22:30 în timp ce mă întorceam cu sora mea de la un fel de disco-bar din stațiune (unde în afară de caffe-frappe și lichior Marasquino nu puteai să gasești nimic altceva), am descoperit în fata unui restaurant o dubiță din care se vindea Pepsi la sticle de 0,25 l. Nu mai băusem Pepsi de vreo 2-3 ani, că nu se mai găsea nicăieri (în afară de chioșcurile partidului, unde aveau acces doar nomenclaturiștii), așa că ne-am așezat la coada imensă și, pe la ora 24, am reușit să plecam și noi cu 20 de sticle de Pepsi (atâtea am putut căra în mâini, că n-am avut nicio sacoșă la noi). Si in final, mi-am amintit ca, cu 3 zile inainte de finalul sejurului nostru, am descoperit in Mangalia un restaurant unde se putea comanda si carne !!!!!! Asa ne-am mai astmparat si noi foamea cu un gratar de porc (mare raritate!!!!) asezonat cu un piure de cartofi care avea gust de gaz. Așa erau sejururile "all inclusive" la mare la sfârșitul anilor 80. În loc sa ne relaxăm pe plaja și sa facem baie în mare (că de-aia ne-am dus acolo), concediul nostru a fost un șir nesfârșit de cozi la care foamea si lipsurile ne-au împins să stăm".
LOCUL DE MUNCĂ ȘI VIAȚA PE DRUM
3. "Părinții mei aveau serviciu, erau simpli muncitori într-o întreprindere, câștigau împreună 5000 de lei, având trei copii, că nu se putea face avort decât acasă și era periculos, tot ce au putut face într-o viață de muncă a fost să stea într-un apartament cu 3 camere din beton, unde era cumplit de frig iarna și cumplit de cald vara și să-și ia mobilă în rate, tv alb negru, frigider și mașină de spălat. Dar aveau serviciu în altă localitate și trebuiau să facă naveta 25 de km. Era un autobuz pe oră dar uneori se defecta și stăteau și două ore în statie în ger sau pe caniculă. Erau autobuze din alea cu burduf la mijloc Ikarus ungurești, lungi și care mergeau încet. Când venea autobuzul (avea și două tuburi imense cu gaz pe acoperiș, cred ca de asta mergeau încet că alea cantareau tone) se umplea așa tare că uneori nu se puteau închide usile alea pnematice din 4 bucăți și mergea cu ușile deschise și oamenii pe scară ținându-se de ce puteau. Așa ceva nu se poate uita!".
La ultima destăinuire, un internaut a completat: "Nici nu-ți dai seama ce cuțit îmi răsucești în rană. Toate lucrurile astea cumplite pe care le-ai adus în actualitate acum (și pe care unii le cataloghează drept "ce bine era atunci"), eu încerc din răsputeri să le uit, dar nu cred că voi reuși vreodată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
