Dintre cei peste 20.000 de absolvenți de liceu ce și-au depus dosarele de admitere, cea mai mai concurență a fost la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, speciaizarea Limbi Moderne Aplicate, unde s-au înghesuit 124 de candidați pe loc.
Autor: Alexandra Schapson
Această specializare a fost aleasă de către cei mai mulți candidați pentru că, zic ei, oferă un spectru mai larg de opțiuni de angajare după terminarea facultății. În cadrul specializării de Limbi Moderne Aplicate se studiază engleza și franceza în program intensiv, iar studenții deprind cunoștințe și în materie de economie, administrație. Printre limbile studiate, viitorii studenți mai pot opta pentru germană, italiană, spaniolă și rusă.
Cei mai mulți nu își fac planuri de viitor cu faptul că pe diploma lor de absolvire o să fie scris cuvântul “traducător”, ci mai degrabă visează să găsească job-uri în domeniul afacerilor și al administrației. Unii dintre ei au optat pentru această specializare exclusiv pentru ca, după absolvire, să lucreze ca specialiști în economie, finanțe și drept, ceilalți sunt cei ce au venit la această facultate datorită plăcerii de a vorbi limbile predate și vor să devină traducători, inerpreți, terminologi sau documentariști.
Desigur, printre cei înscriși s-au numărat și cei ce au optat pentru această facultate drept asigurare, în cazul în care nu sunt admiși la facultățile dorite.
Rezultatele admiterii vor fi publicate pe data de 24 iulie iar în perioada 25 iulie - 6 august vor fi confirmate locurile la buget sau taxă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News