Ziua Internațională a Familiei: Tatăl, rol crucial în viața copilului. Ministrul Natalia Intotero, anunț pentru părinți

Natalia Intotero, ministrul Familiei, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei.

Pe 15 mai sărbătorim Ziua Internațională a Familiei, un prilej bun de a privi îndeaproape modul în care prezența și gradul de implicare al părinților, mai exact al tatălui, se reflectă în dezvoltarea armonioasă a copiilor. În ceea ce privește dezvoltarea emoțională a copilului, prezența și implicarea figurii paterne este esențială – comunicarea, sprijinul și afecțiunea tatălui au un impact semnificativ asupra modului în care copilul își gestionează emoțiile, dar și relațiile pe parcursul vieții. 

"Dacă în trecutul nu foarte îndepărtat exista o preocupare constantă și susținută cu privire la relația mamă – copil, aceasta fiind considerată, de departe, drept cea mai semnificativă etapă în dezvoltarea copilului, recent, preocuparea pentru implicarea și prezența tatălui în viața copilului a crescut semnificativ. În societatea modernă, funcția paternă capătă, din fericire, un statut egal cu cea maternă.” – Gabriela Dumitriu, psihoterapeut 

Tatăl, rol important în gestionarea temerilor copilului

"Prezența activă a tatălui în viața unui copil este un bun predictor pentru sănătatea mintală a acestuia. Studiile au subliniat că acei copii care au avut parte de un tată absent au întâmpinat dificultăți mai mari în gestionarea furiei și au dezvoltat comportamente problematice în cadrul grupurilor din care făceau parte. Tatăl are un rol important în gestionarea temerilor copilului și în gradul de atenție pe care acesta îl oferă partenerilor de joacă. Un tată activ ajută copilul să își identifice și să verbalizeze mai ușor emoțiile și sentimentele pentru că el reprezintă un echilibru în viața copilului lui.” – Andrei Mocanu, psihoterapeut cognitiv comportamental

Accesul părinților la resurse de educație parentală care să îi ghideze și susțină în implicarea față de copiii lor este esențial. Tocmai de aceea, în cadrul proiectului „Start în educație”, cel mai mare program de educație timpurie din România, susținut de World Vision România și Fundația OMV Petrom, părinții primesc sprijin prin atelierele de educație parentală la „Școala Părinților”. În același timp, proiectul pune la dispoziția tuturor părinților multe alte resurse gratuite, precum Ghidul părinților pentru educația timpurie a copiilor cu vârste între 3 și 6 ani, dar și o serie de tutoriale care îi încurajează și sprijină să dea startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație.

În ceea ce privește modul în care tatăl poate contribui la stimularea inteligenței și a abilităților cognitive ale copilului, „cel mai ușor și cel mai bun mod prin care poate face acest lucru este jocul. Important este ca jocul să nu se rezume doar la activități fizice, ci să dezvolte împreună cu cei mici jocuri de strategie, jocuri pentru rezolvarea de probleme sau chiar pentru dezvoltarea capacității de luare a unor decizii. Cititul poveștilor seara este o altă activitate plăcută preferată de copii, care nu necesită mult timp sau efort, dar care aduce multe beneficii copiilor - îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea capacității de a povesti, dezvoltarea abilităților de concentrare și atenție la detalii.” – Andrei Mocanu, psihoterapeut cognitiv comportamental

"Poate oferi exemple de interacțiune socială adecvată"

Jocul cu copiii poate fi și el susținut sau chiar îmbogățit cu resursele educaționale potrivite. Un exemplu este chiar kit-ul „Ghiozdănel cu viitor” - un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor de dezvoltare ale preșcolarilor: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității. Părinții pot folosi aceste materiale pentru a se juca cu cei mici, ajutându-i astfel să învețe, să-și exprime talentele, dar și să petreacă timp de calitate împreună. 

Părinții au un rol crucial și în formarea abilităților sociale și a relațiilor interpersonale ale copilului, iar „tatăl are, prin excelență, o funcție socializatoare, de extindere a cunoașterii prin punerea în contact cu lumea și desprinderea din fuziunea cu mama, normală în primii ani ai vieții.”  – Gabriela Dumitriu, psihoterapeut

"Atunci când tații realizează cu cei mici diverse activități casnice (repararea unei uși, plantarea unui pom), când îi însoțesc la activitățile extrașcolare sau participă la diverse întâlniri școlare, îi ajută să aibă încrederea necesară pentru dezvoltarea abilităților de interacțiune adecvată cu cei cunoscuți și cu cei necunoscuți în situații noi. De asemenea, prin clasicele jocuri de rol (de-a doctorul, de-a magazinul) tatăl poate oferi exemple de interacțiune socială adecvată.” – Andrei Mocanu, psihoterapeut cognitiv comportamental

"Contribuie la modelarea comportamentului și a valorilor morale ale copilului"

Modelarea comportamentului și a valorilor morale ale copilului este un alt aspect puternic influențat de părinți, mai concret de exemplele pe care aceștia le setează. „Deși crearea unui caracter puternic și drept este un proces sinuos, cu multe provocări, principiul din spate este relativ simplu, cel puțin în teorie: pentru a îndrum un copil pe calea cea bună, trebuie să mergi și tu pe ea.” – Gabriela Dumitriu, psihoterapeut.

"Tatăl contribuie la modelarea comportamentului și a valorilor morale ale copilului în primul și în primul rând prin modelul pe care îl oferă. Totul începe de când copilul este mic și apar limitele. Sunt acestea corecte față de copil? Tatăl respectă el însuși acele limite? Este onest și consecvent în respectarea lor? Acceptă copilul așa cum este el și nu încearcă să îl schimbe? Dacă răspunsul la aceste întrebări este da, înseamnă că tatăl este interesat să dezvolte comportamente adecvate copilului și să îi transmită valori morale esențiale.” – Andrei Mocanu, psihoterapeut cognitiv comportamental.

„Meseria” de părinte nu este doar cea mai frumoasă din lume, ci și una dintre cele mai grele. Rolurile și dinamica familiilor se schimbă constant, părinții trecând și ei printr-un proces de creștere - diferit, dar constant - odată cu cei mici. Având în vedere schimbarea relativ recentă a rolurilor tradiționale din familie, pentru tați poate fi chiar mai dificil să se conecteze cu copiii. Așadar, specialiștii au câteva sfaturi și recomandări pentru a face mai ușor, dar și mai valoros întregul proces, atât pentru copil, cât și pentru tată:

- Creează-ți propria relație cu copilul și propriile rutine de îngrijire a acestuia, încă de bebeluș;

- Fii prezent în mod constant și predictibil pentru a crea copilului un sentiment profund de siguranță;

- Găsește activități adecvate pentru fiecare vârstă a copilului – arată-i jocurile tale preferate din copilărie, creați împreună experiențe noi, de cunoaștere a mediului și a celor din jur, expune-l la situații care să ajute la formarea de noi deprinderi de viață;

- Fii atât partenerul, cât și părintele pe care îți dorești ca cel mic să îl internalizeze și să îl reproducă ulterior, în propria relație de cuplu sau parentală;

- Asigură-te că petreci zilnic timp de calitate cu copilul tău – dedică un interval de minimum 15 minute conectării cu acesta;

- Fii autentic și comunică-ți propriile emoții – în acest fel îți poți liniști copilul cu privire la ceea ce simte.

Mesajul ministrului Natalia Intotero

"Astăzi este Ziua Internațională a Familiei. Organizația Națiunilor Unite a stabilit, în anul 1993, ca în fiecare an, la 15 mai, să fie această sărbătoare. Tot astăzi, sărbătorim Ziua Familiei Române, o inițiativă venită la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului și a Patriarhiei Române.

Ca ministru al Familiei, respect familiile din România și le asigur de tot sprijinul meu. Politica Guvernului din care fac parte este sprijinirea oamenilor în nevoie, a familiilor vulnerabile și nu numai. 

Pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei. Rolul instituției este să găsească soluțiile cele mai bune pentru copii, tineri și familii la un loc. Am anunțat deja deschiderea procesului de transparență decizională a proiectului de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, întrucât ne dorim să oprim declinul demografic. 

De asemenea, în această lună vom finaliza etapa de contractare în urma celui de-al doilea apel de proiecte PNRR. Prin crearea celor 150 de centre de zi, peste 4.500 de copii vor putea beneficia gratuit de masă caldă, servicii de igienă, sprijin în efectuarea temelor și consiliere psihologică din partea specialiștilor. Scopul acestor centre este exact de a oferi sprijin familiei pe timpul zilei, pentru ca seara părinții să-și poată lua copilul acasă, într-un mediu mai puțin tensionat de problemele și neajunsurile de zi cu zi.

Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către programul Family Start și Student Invest. 

Programul Național privind “Garanția pentru copii” dedicat copiilor vulnerabili este în plină desfășurare. România a fost unul din cele 4 state membre invitate la începutul anului să prezinte progresele și perspectivele înregistrate în implementarea Garantiei pentru Copii, la reuniunea coordonatorilor naționali, organizată de Președinția belgiană a Consiliului Uniunii Europene. E datoria noastră să ne asigurăm că toți copii au acces la servicii de bază fundamentale. https://copii.gov.ro/1/wp-content/uploads/2024/03/Raport-garantie-04-1.pdf

Și nu ne oprim aici. Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere - 6.000 locuri în tabere pentru studenți, 4.000 de locuri pentru tinerii cu dizabilități, olimpici, tineri proveniți din familii monoparentale și din medii defavorizate, copii orfani cu vârsta între 14 și 18 ani, în cadrul cărora sunt învățați principalele deprinderi de viață.

De asemenea, în parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Tineret și Sport și al Patriarhiei Române, organizăm în acest an cea de-a XV-a ediție a Programului de Tabere „ARC 2024” unde vor participa copii din Diaspora și comunitățile istorice. În cadrul acestor tabere vom avea ateliere de prevenție, dezvoltare personală și orientare școlară și profesională. Mulțumesc premierului Marcel Ciolacu și tuturor colegilor miniștri pentru sprijin în implementarea proiectelor care susțin familia."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel