€ 5.0887
|
$ 4.3702
|
Curs valutar: € 5.0887
|
$ 4.3702
 

Tragedie în Brașov. Băiat de 16 ani, găsit mort într-o locuinţă cuprinsă de flăcări

 Incendiu locuinta Brașov Imagine cu o locuință cuprinsă de flăcări. Sursa: Pexels/foto cu caracter ilustrativ

Un tânăr în vârstă de 16 ani din județul Brașov a fost găsit mort, într-o locuinţă cuprinsă de flăcări.

 

Un băiat în vârstă de doar 16 ani a fost găsit mort, luni dimineaţă, într-o locuinţă cuprinsă de flăcări în localitatea braşoveană Satul Nou, de către pompierii militari mobilizaţi la faţa locului pentru a stinge incendiul, transmite Agerpres. 

Potrivit ISU Braşov, incendiul a fost localizat şi lichidat, pompierii îndepărtând elementele din imobil afectate.

Incendiul a fost anunţat în jurul orei 07:00, iar în urma apelului la 112, la faţa locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dintre care una aparţinând Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Hălchiu, o autoscară şi un echipaj al SMURD. 

180 de incendii în doar 3 zile

Precizăm că potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, 180 de incendii au izbucnit în diferite zone ale țării. În ultimele 3 zile, pompierii au avut de gestionat în total aproximativ 5.000 situații de urgență.

"În acest interval de timp, echipajele SMURD au desfășurat 3.846 de misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și au intervenit în 17 cazuri care au presupus extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor și descarcerare, colegii noștri au acționat pentru localizarea și stingerea celor 180 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Prin aceste acțiuni, salvatorii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la vecinătăți și să elimine producerea altor situații de urgență.

De asemenea, în acest weekend, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra protecției comunităților și a bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au gestionat peste 850 de situații pentru deblocarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN, precum alte situații de urgență.

Totodată, în această perioadă, datorită răspunsului optim furnizat de către colegii noștri pe timpul misiunilor desfășurate, 29 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.

IGSU, sfaturi pentru români

Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play", transmite IGSU într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close