Subiecte română 2025 și didascaliile: Test sau capcană?
Nu e nimic nou sub soarele bacalaureatului, dar e ceva profund greșit în felul în care continuăm să-i tratăm pe elevi: Nu ca pe niște minți în formare, ci ca pe niște suspecți într-un interogatoriu.
Pentru al doilea subiect, candidații au avut de analizat un fragment din piesa „Domnișoara Anastasia" de G.M. Zamfirescu, mai precis din Actul I, tabloul I, scena 2. Cerința principală a vizat analiza notațiilor autorului din textul dramatic dat. Această alegere reflectă tendința examinatorilor de a include în probă texte din literatura română care testează cunoștințele elevilor despre tehnicile specifice genurilor literare, în acest caz, particularitățile textului dramatic și rolul didascaliilor.
Marea probă la Limba română din 2025 a confirmat, din nou, acest model greșit: În loc de o evaluare a înțelegerii, am avut o demonstrație de forță intelectuală inutilă, menită să arate cât de „deștepți” sunt cei care fac subiectele... nu cât de pregătiți sunt cei care le primesc.
La Subiectul II, candidații au fost puși să explice rolul... didascaliilor. Să fim serioși. Câți dintre profesorii de liceu folosesc în mod natural acest termen la clasă? Și mai important: câți dintre elevii care, peste câțiva ani, vor deveni ingineri, medici, programatori sau chiar profesori, au nevoie, cu adevărat, să știe cum se numesc indicațiile de regie într-un text dramatic?
Sub masca „rigorii academice” și a „standardelor înalte”, realitatea e că li se întinde o capcană: Să memoreze denumiri aride, să înghită definiții sterile și să bifeze termeni greoi.
Și astfel se ucide plăcerea pentru lectură. Se alungă bucuria. Se distruge plăcerea pentru teatru. Tot ce contează este dacă elevul a știut ce sunt „didascaliile”. Bravo, ai trecut. Nu contează că n-ai înțeles nimic.
Dar poate că tocmai asta e și miza. Nu să înțeleagă. Ci să plece cu ideea că nu înțeleg. Să-i facem să simtă că școala e o povară, nu o punte. Că lectura e chin, nu aventură. Că teatrul e ceva greu și pretențios, nu viu și emoționant.
Nu cumva tocmai profesorii care alcătuiesc subiectele par să-și fi pierdut conexiunea cu realitatea generației actuale? Se joacă o luptă de prestigiu academic pe spatele elevilor. Întrebările devin tot mai ciudate, fie ultraușoare, fie alambicate, de parcă singura miză ar fi să demonstreze superioritatea comisiei, nu capacitatea tinerilor.
Într-un sistem în care rata analfabetismului funcțional este mare, noi încă râdem de „perlele” de la bac, în loc să ne întrebăm ce fel de sistem produce asemenea răni. Râdem de elevi, dar nu ne uităm în oglinda unui sistem care n-a fost în stare nici măcar să schimbe modul în care dăm bacalaureatul de 20 de ani încoace.
Poate că, în loc să ne bucurăm că „i-am prins” pe elevi cu o capcană lexicală, ar fi mai sănătos să ne întrebăm: câți dintre ei vor mai merge vreodată la teatru? Câți vor mai citi cu plăcere?
Educația n-ar trebui să fie despre „le-am tras-o”, ci despre „i-am ajutat să înțeleagă”. Iar bacalaureatul ar trebui să reflecte exact asta. Nu performanța memoriei pe termeni de nișă, ci performanța înțelegerii, a interpretării, a simțirii unui text.
Până atunci, însă, continuăm să-i pedepsim pentru greșelile noastre. Elevii n-au nicio vină că școala e „prioritate națională” doar pe hârtie. Dar suportă consecințele, an de an, sub forma unor subiecte din care nu învață nimic... decât poate, că nu sunt destul de buni. De parcă vina ar fi a lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Legătura între atacul asupra Iranului și distrugerea bombardierelor strategice din Rusia de Val Vâlcu
