Slovacia se pregătește de un al doilea tur tensionat al alegerilor prezidențiale care va avea loc sâmbătă. Competiția se dă între un diplomat pro-occidental și un politician acuzat că promovează discursul propagandistic al Rusiei. Rezultatul va cântări greu în privința orientării politice a țării, existând riscul unei îndepărtări de Occident.
Ivan Korčok, fost ministru de externe, și Peter Pellegrini, președintele parlamentului, susținut de premierul Robert Fico, sunt la egalitate în sondaje, relatează The Guardian.
De la revenirea la putere, la sfârșitul anului trecut, Fico a promovat o politică externă mai prietenoasă cu Moscova și a început să pună presiune asupra instituțiilor independente. Criticii guvernului susțin că aceste alegeri sunt cruciale, deoarece viitorul președinte poate reprezenta o contrapondere la politicile lui Fico și poate opri tendințele antidemocratice.
"Miza este viitorul democrației noastre", spune Ľubica Karvašová, candidat pro-opoziție în alegerile pentru Parlamentul European. Alegătorii, adaugă ea, “nu vor să se simtă rușinați de țara lor, așa cum se întâmplă când guvernul slovac distruge sistematic relațiile cu aliații".
Deși puterile președintelui slovac sunt limitate, câștigătorul poate face o diferență. Președintele poate pune frână "autocratizării", consideră Michal Ovádek, lector universitar la University College London.
Korčok, fost ambasador al Slovaciei la Washington și Bruxelles, a susținut o campanie pro-occidentală și a obținut o victorie surprinzătoare în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Pellegrini, fost premier și membru al partidului Smer al lui Fico, se promovează drept "candidatul păcii". "Slovacia nu trebuie să fie un simplu executant al comenzilor venite din Washington și Bruxelles", a declarat acesta într-o dezbatere televizată.
Înaintea alegerilor, o investigație jurnalistică din Europa Centrală susține că în 2020, când era premier, Pellegrini a cerut ajutorul premierului ungar Viktor Orbán pentru a-și organiza o vizită la Moscova. Scopul ar fi fost potențarea imaginii sale în ochii alegătorilor pro-ruși din Slovacia.
Experții atrag atenția asupra proliferării dezinformării în ultima parte a campaniei. "Vedem că Ivan Korčok, după câștigarea primului tur, a devenit ținta principală a numeroaselor campanii de dezinformare și denigrare", spune Katarína Klingová, de la think tank-ul GLOBSEC. Pe rețelele de socializare și prin alte mijloace, s-a răspândit discurs negativ împotriva lui Korčok, portretizat drept pro-război și susținut din umbră de Occident.
Partidul Smer îl acuză pe Korčok și pe susținătorii săi de alimentarea diviziunii. "Ei promovează ideea că cei care nu îl susțin pe Korčok, adică cei care simpatizează cu Smer sau cu guvernul, sunt răii", explică Katarina Roth Neveďalová, membru Smer în Parlamentul European. "Este periculos și creează o ruptură adâncă în societate", a adăugat aceasta.
Deși sondajele recente îi prezintă pe cei doi candidați la egalitate, criticile la adresa politicilor lui Fico au motivat o parte a populației să îl susțină pe Korčok, iar Pellegrini ar putea pierde teren.
O parte importantă a electoratului lui Pellegrini este mai moderată, spune Ovádek. "Orice demers al său de a satisface extrema dreaptă pe care încearcă să o curteze acum riscă să îi înstrăineze pe moderați," a adăugat el.
Problemele lui Pellegrini nu se opresc aici. Deși oficial Fico îl susține, acest sprijin pare să fie lipsit de entuziasm. "Puteți observa că Smer are o susținere doar călduță față de Pellegrini", spune Ovádek.
Totuși Neveďalová insistă pe ideea unității partidului Smer în spatele candidatului său "Nu avem alt candidat", spune ea. "Suntem alături de el".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu