Sergiu Nicolaescu a trecut prin foc Mănăstirea Văcărești

manastirea vacaresti dc
manastirea vacaresti dc

Una dintre cele mai vechi mănăstiri din București, Mănăstirea Văcărești, a fost, pe rând, transformată în închisoare, iar mai apoi, lăsată în paragină. Mai târziu însă, aceasta a devenit bufatorie pentru unul dintre filmele de război ale regizorului Sergiu Nicolaescu, scrie adevărul.ro.

Boierul Nicolae Mavrocordat și fiul său Constantin au ridicat Mănăstirea Văcărești între anii 1716-1736, pentru ca mai apoi aceasta să devină închisoare pentru țăranii răsculați. De-a lungul timpului, aici au fost întemniţaţi oameni de vază ai culturii româneşti, scriitori, personalităţi politice şi căpetenii bisericeşti. Tudor Arghezi şi Ioan Slavici au fost acuzaţi şi închişi, alături de alţi 11 ziarişti, pentru înaltă trădate în timpul Marii Uniri. De asemenea, Liviu Rebreanu,  Mircea Damian, Episcopul Bisericii Greco-catolice, Vasile Aftenie, sau părintele legionarilor din România, Corneliu Zelea Codreanu, au fost închişi aici.

În 1977, dintr-un ordin prezidențial, Direcția Monumentelor Istorice este desființată, toate clădirile ce fac farte din această direcție cazând în mâinile lui Nicolae Ceaușescu. După o vizită a ceaușeștilor în 1984, Sergiu Nicolaescu se hotărăște să folosească mănăstirea pentru filmările peliculei "Noi, cei din linia întâi". Regizorul căuta un loc care să reflecte atmosfera din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, și obţine aprobarea de la Comitetul Central pentru folosirea fostei mănăstiri Văcăreşti ca platou de filmare pentru scene de război. Sunt aduse tancuri, lansatoare de flăcări şi grenade, sunt montate dispozitive pirotehnice foarte puternice chiar în incinta lăcaşului de cult şi se încep filmările.

Demersul cineastului român a adus daune ireparabile mănăstirii, iar demersurile superficiale ale Bisericii Ortodoxe Române nu au putut împiedica demolarea totală a complexului. Academicianul Răzvan Theodorescu își amintește cum, împreună cu alți membri ai Academiei Române, depuneau în perioada aceea mai multe memorii prin care cereau salvarea monumentului istoric, toate în zadar.

În următorii doi ani de la hotărârea de a dărâma mănăstirea, buldozerele aveau să distrugă din temelii clădirea, la 262 de ani de la întemeierea acesteia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel