€ 5.0896
|
$ 4.3449
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3449
 

Alessia Pop este marea câștigătoare Vocea României 2025. Trofeul și premiul de 100.000 de euro merg în echipa lui Tudor Chirilă

Alessia Pop marea câștigătoare Vocea României 2025 Foto: captură video
 

Alessia Pop, din echipa lui Tudor Chirilă, a câștigat sezonul 13 al emisiunii Vocea României, în urma unei finale spectaculoase desfășurate live pe 19 decembrie, la ProTV.

  După o competiție intensă și un sezon plin de momente emoționante, Alessia Pop a reușit să cucerească publicul și telespectatorii, obținând cele mai multe voturi în marea finală. Artista pleacă acasă cu marele trofeu Vocea României și premiul în valoare de 100.000 de euro.

Finală strânsă între patru concurente puternice

În marea finală Vocea României 2025, fiecare echipă a fost reprezentată de un singur concurent. Cele patru finaliste ale sezonului 13 au fost:

Alessia Pop - echipa Tudor Chirilă

Anita Petruescu - echipa Smiley

Raisa Radu - echipa Irina Rimes

Eva Nicolescu - echipa Theo Rose & Horia Brenciu

Toate cele patru artiste au oferit momente de excepție pe scenă, iar decizia finală a aparținut exclusiv publicului.

Citește și: Alessia Pop a oprit respirația României în duelul cu Tudor Chirilă din finala Vocei României

Reacția antrenorului și primele declarații

Vizibil emoționată, Alessia Pop a izbucnit în lacrimi după câștigarea trofeului.

Și Tudor Chirila a transmis un mesaj:

„Sunt foarte fericit că îmi dau seama că n-aș fi avut niciodată curajul să cânt piesa asta dacă nu erai tu Alessia, pentru că tu m-ai inspirat. Și în momentul în care eu te-am auzit pe tine cum cânți, eu m-am speriat de moarte pentru că am știut că împreună cu ea trebuie să cânt piesa asta. Cine să o cânte altcineva dacă nu eu ca antrenor. și a trebuit să ies din zona mea de confort. Cred că, pe culoarul ăsta al bel-canto-ului, ai alergat singură în seara asta și ai făcut-o extraordinar. Îți mulțumesc foarte mult că ai lăsat un moment la care sper că mă voi uita și eu cu bucurie și sper să se uite și domnul Cristi Miculescu și toți colegii lui”

Un sezon marcat de emoție și performanță

Finala Vocea României 2025 a fost un adevărat spectacol, cu momente live impresionante și emoții la cote maxime. Sezonul 13 a confirmat, încă o dată, că emisiunea rămâne una dintre cele mai urmărite competiții muzicale din România.

Puteți viziona cele trei momente ale câștigătoarei mai jos: 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close