€ 5.0959
|
$ 4.2958
|
Curs valutar: € 5.0959
|
$ 4.2958
 

Marea Britanie expulzează un diplomat rus, în replică la decizia Moscovei
Autor: Iulia Horovei

marea britanie regatul unit big ben londra În imagine, steagul Regatului Unit și Big Benul din Londra. Sursa foto: Agerpres

Marea Britanie a expulzat, luni, un diplomat rus, într-un gest de reciprocitate, după ce Moscova a luat aceeași decizie luna trecută în privința unui diplomat britanic.

Marea Britanie a anunţat luni expulzarea unui diplomat rus, convocându-l totodată pe ambasadorul Rusiei la Londra, în ceea ce a numit drept un gest de reciprocitate, după ce Moscova a expulzat luna trecută un diplomat britanic, acuzându-l că ar fi „spion” nedeclarat, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

Acuzaţiile Rusiei au fost „nefondate”, iar expulzarea diplomatului britanic a fost „neprovocată şi nejustificată”, a afirmat, luni, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic.

Marea Britanie „întoarce favorul” Rusiei

„Convocându-l pe ambasadorul rus, un înalt responsabil al Ministerului britanic de Externe i-a transmis în mod clar că Regatul Unit nu va tolera intimidarea personalului ambasadei britanice şi prin urmare a luat măsuri reciproce astăzi, revocând acreditarea unui diplomat rus", a explicat purtătorul de cuvânt citat.

În contextul războiului din Ucraina, Rusia şi Occidentul s-au acuzat reciproc în repetate rânduri de desfăşurarea unor campanii de spionaj de o intensitate nemaiîntâlnită din perioadele de vârf ale Războiului Rece, în timp ce diplomaţii occidentali de la Moscova spun că fac obiectul unei supravegheri intense şi al hărţuirii.

Marea Britanie a avertizat Rusia împotriva acestor metode împotriva diplomaţilor săi.

„Orice acţiune ulterioară întreprinsă de Rusia va fi considerată o escaladare şi se va reacţiona în consecinţă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ambasada Rusiei la Londra nu a răspuns deocamdată unei solicitări de comentarii din partea Reuters.

Citește și: Noi negocieri directe între Ucraina, Rusia și SUA. Zelenski: „Dorim o încheiere reală și demnă a războiului”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close