€ 5.0961
|
$ 4.2742
|
Curs valutar: € 5.0961
|
$ 4.2742
 

India va cumpăra petrol din Venezuela, nu din Iran, anunță Trump. Ce se întâmplă cu afacerile Chinei
Autor: Andrei Itu

donald trump sua Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Agerpres

Preşedintele american Donald Trump a anunţat un acord cu India pentru ca această ţară să cumpere petrol din Venezuela, nu din Iran.

"India intră pe piaţă şi va cumpăra petrol venezuelean, în loc să îl cumpere din Iran. Aşadar, am încheiat deja acest acord şi primim cu braţele deschise India să vină şi să cumpere petrol", a spus Donald Trump jurnaliștilor la bordul avionului prezidenţial Air Force One,  transmite duminică EFE.

Ce se întâmplă cu afacerile Chinei cu Venezuela

Chestionat despre afacerile petroliere pe care China le avea cu Venezuela, Donald Trump a asigurat că gigantul asiatic va fi "binevenit", în situația în care va dori să intre pe piaţa venezueleană.

India este, de fapt, unul din cei mai mari cumpărători ai petrolului produs de Rusia, o dependenţă pe care încearcă să o diminueze în faţa ameninţărilor tarifare din partea Washingtonului.

Venezuela a aprobat reforma legii organice a hidrocarburilor

În mijlocul presiunilor din partea Statelor Unite, Parlamentul Venezuelei a aprobat joi, în unanimitate, reforma legii organice a hidrocarburilor promovată de mandatara interimară, Delcy Rodriguez, cu scopul de a stimula investiţiile private şi străine în sectorul petrolier. După capturarea preşedintelui Nicolas Maduro, sectorul de petrol a fost liberalizat.

Prim-ministrul indian, Narendra Modi, a primit vineri un apel telefonic din partea preşedintei interimare a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în contextul căruia cei doi au convenit, printre altele, să "aprofundeze cooperarea energetică".

Vezi și - India reia dialogul diplomatic cu Liga Arabă după un deceniu de pauză 

Surse diplomatice şi din industria petrolieră consultate independent au afirmat sâmbătă pentru EFE că New Delhi caută un "coridor sigur", liber de sancţiuni, pentru petrolul venezuelean, notează Agerpres.

Vezi și - Venezuelenii îi cer lui Trump să-i elibereze pe președintele Maduro și pe Cilia Flores / Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ar trebui interzis și-n România accesul la rețelele sociale copiilor sub 16 ani?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close