Holocaustul împotriva romilor: o istorie îndelung uitată

Autor: D.C.

În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie a.c., Institutul Cultural Român de la Londra a găzduit unul dintre acele evenimente rare care reușesc să spargă nu doar tăcerea, ci și confortul din societatea noastră.

Marcarea Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului prin dezbaterea „Holocaustul Romilor – Istorie, Memorie, Traumă colectivă” este o încercare de a corecta o insuficientă reprezentare a acestui subiect în memoria publică europeană.

La eveniment au participat oficiali guvernamentali: Președintele Agenției Naționale pentru Romi, Iulian Paraschiv și Subsecretarul de Stat în Departamentul pentru Relații Interetnice, Dincer Geafer, alături de E.S. Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit.

Imagine de la dezbaterea „Holocaustul Romilor – Istorie, Memorie, Traumă colectivă”

Evenimentul a inclus prezentarea, în premieră la Londra, a albumului „Holocaustul Romilor. Un album de memorie și recunoștință”, publicat de DRI. Dezbaterea a reprezentat un demers necesar într-un peisaj memorial în care romii continuă să fie invizibili chiar și atunci când sunt victime ale genocidului, ale Holocaustului.

Imagine de la dezbaterea „Holocaustul Romilor – Istorie, Memorie, Traumă colectivă”

În cuvântul înainte al albumului, președintele Iulian Paraschiv evoca:

„În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regimul nazist și alte regimuri totalitare și aliații acestora au exterminat cel puțin 500.000 de romi, prin gazare, muncă forțată, foamete, sau execuții sumare, ori pogromuri. În România, din peste 25.000 de romi deportați în Transnistria, doar jumătate au supraviețuit și au putut astfel să își povestească tragedia.

Holocaustul nu a debutat cu camerele de gazare... Holocaustul a debutat cu ura măruntă, irațională față de cel diferit și considerat inferior. Cu dezumanizarea celor vulnerabili, incapabili să se apere. A continuat cu demonizarea unor întregi grupuri de oameni, excluderea lor și înlăturarea din viața publică pe baza propagandei. Ura a generat atacuri violente ale comunităților, pogromuri, execuții sumare, deportări în masă, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forțată... O mașinărie infernală de ucidere sistematică în masă a milioane de suflete a fost perfecționată.

Holocaustul a influențat definitoriu istoria europeană, iar comemorarea victimelor Holocaustului reprezintă un mijloc prin care putem preveni rasismul anti-romi, antisemitismul, xenofobia și toate formele de intoleranță.

Asupra acestor atrocități din istoria recentă trebuie să ne aplecam, să ne informăm, să conștientizăm și să internalizăm lecțiile care se desprind din istorie.

România și-a asumat responsabilitatea care decurge din propria istorie și s-a angajat să facă mai mult în privința educării noilor generații, pentru ca societatea în care trăim să manifeste toleranță față de diversitate în toate formele ei. (...) 

Ca europeni, profund atașați valorilor drepturilor fundamentale, avem nevoie de o cultură a comemorării victimelor Holocaustului, de un exercițiu colectiv al memoriei, bazat pe date și fapte documentate istoric, pentru a putea contracara discursul urii manifestat față de victimele rome”.

Imagine de la dezbaterea „Holocaustul Romilor – Istorie, Memorie, Traumă colectivă”

Un genocid fără memorializare

Dezbaterea a fost moderată de cunoscutul jurnalist Petru Clej și i-a reunit pe Adrian-Nicolae Furtună, cercetător și director al Centrului de Cercetări Sociale „Romane Rodimata”, pe Virgil Bițu, activist pentru drepturile omului, și pe profesorul Marius Turda, director al Centrului pentru Științe Umaniste Medicale de la Universitatea Oxford Brookes.

Adrian-Nicolae Furtună a reamintit un fapt istoric esențial și adesea eludat: Holocaustul împotriva romilor din România a fost o politică de stat. La 1 iunie 1942, în urma ordinului mareșalului Ion Antonescu, a început deportarea romilor nomazi în Transnistria. Câteva luni mai târziu, măsura a fost extinsă asupra romilor sedentari, catalogați drept „indezirabili” — o etichetă elastică, folosită arbitrar pentru a include sărăcia, lipsa unei ocupații, antecedentele penale sau simple suspiciuni administrative.

Imagine de la dezbaterea „Holocaustul Romilor – Istorie, Memorie, Traumă colectivă”

Caracterul profund abuziv al deportărilor a fost evident chiar și raportat la propriile criterii ale regimului. Au fost deportați oameni care nu se încadrau în nicio categorie prevăzută de ordin, inclusiv membri ai familiilor militarilor romi aflați pe front. Ordinul, verbal și niciodată publicat în Monitorul Oficial, a lăsat un larg spațiu de discreție, care a fost folosit fără rezerve.

Datele Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” sunt edificatoare: aproximativ 25.000 de romi au fost deportați în Transnistria, dintre care circa 11.000 și-au pierdut viața. Nu prin execuții în masă, ca în cazul multor evrei deportați, ci printr-un mecanism mai puțin spectaculos, dar la fel de letal: înfometare, boli, frig, lipsă de adăpost și abandon administrativ.

Supraviețuirea în vremea rasismului ca politică de stat

Atât Adrian-Nicolae Furtună, cât și Virgil Bițu au adus în discuție istorii de familie: bunicii ambilor vorbitori au fost salvați de la deportare prin intervenția comunităților locale în care trăiau. Sunt excepții care confirmă regula: fără aceste intervenții, fără solidaritate locală sau pur și simplu fără noroc, destinul lor ar fi fost același ca al zecilor de mii de romi deportați.

Intervenția profesorului Marius Turda a mutat discuția din zona faptelor istorice în cea a cauzelor profunde. Deși Holocaustul împotriva romilor nu a fost susținut de un aparat legislativ elaborat pe termen lung, așa cum s-a întâmplat în cazul evreilor, el a fost alimentat de un rasism larg răspândit, prezent atât în societate, cât și în rândul elitelor politice și intelectuale interbelice. La debutul deportărilor, discursul oficial ajunsese periculos de aproape de logica nazistă. 

Trist este faptul că mulți dintre supraviețuitori au internalizat justificările sociale ale deportării — nomadism, sărăcie, lipsa unei meserii — fără a recunoaște rasismul ca motiv real. Stigmatul internalizat a supraviețuit politicii care l-a generat.

Imagine de la dezbaterea „Holocaustul Romilor – Istorie, Memorie, Traumă colectivă”

Prezentul, spațiul online și elogierea criminalilor de război

Dezbaterea a pivotat, în mod firesc, una despre prezent.

Președintele ANR Iulian Paraschiv, în intervenția sa, a punctat numeroasele provocări cu care ne confruntăm în prezent: „În Europa de astăzi, extremismul, radicalizarea și discursul urii reapar sub forme noi. Romii sunt adesea transformați în țapi ispășitori în perioade de criză, iar dialogul public devine uneori antagonic, polarizant, generând distanță socială și neîncredere. Istoria ne arată că astfel de procese nu apar brusc, ci se construiesc treptat, prin normalizarea prejudecăților și a excluderii. De aceea, politicile memoriei sunt fundamentale pentru sănătatea unei democrații. Ele funcționează ca un mecanism de prevenție. (...) Agenția Națională pentru Romi organizează anual ceremonii dedicate, inclusiv cu ocazia zilei de 2 August, reafirmând angajamentul față de memoria victimelor Holocaustului, educație pentru societate și prevenție. Este un moment de reculegere și de reafirmare a responsabilității noastre colective”.

Imagine de la dezbaterea „Holocaustul Romilor – Istorie, Memorie, Traumă colectivă”

Statul, memoria și limitele discursului oficial

Ambasadoarea României în Regatul Unit, E.S. doamna Laura Popescu, a punctat un adevăr esențial: asumarea responsabilității pentru Holocaust, consfințită prin Raportul Wiesel din 2004, nu slăbește demnitatea națională, ci o întărește, evocând angajamentul României în inițiative internaționale, precum International Holocaust Remembrance Alliance, inițierea primei strategii pentru combaterea antisemitismului, radicalizării și discursului urii din spațiul UE și colaborarea cu organizațiile rome și evreiești ale Ministerului Afacerilor Externe în evenimentele de comemorare a victimelor Holocaustului. Problema rămâne însă lipsa cunoștințelor istorice și dificultatea de a normaliza aceste dezbateri în spațiul public. 

În discursul său, ea a reliefat o realitate binecunoscută: „Manipulatorii politici și actorii străini ostili folosesc cu abilitate anxietățile oamenilor pentru a-și promova propriile agende, recurgând la tactici perpetue, cum ar fi găsirea de țapi ispășitori în categorii vulnerabile sau construirea unui dușman. Studierea Holocaustului ne poate ajuta să navigăm prin vremurile turbulente actuale și să protejăm viitorul, deoarece educația este esențială pentru reziliența societății. (…) România rămâne profund implicată în inițiativele și parteneriatele internaționale care vizează combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, precum și în combaterea negării și distorsiunii Holocaustului”.

Directoarea ICR Londra, Aura Woodward, a descris evenimentul drept „o reflecție profundă și o conversație curajoasă” — o formulare care a fost susținută de substanța intervențiilor și de calitatea dialogului.

Evenimentul de la ICR Londra a adunat un public record. Holocaustul împotriva romilor rămâne o istorie marginală, adesea necunoscută, de aceea este nevoie de mai multe dialoguri și dezbaterii pe acest subiect în societatea noastră, de oportunități pentru educația generației prezente și celei viitoare.