Cum arată Femeia Alpha în cabinetul de psihologie? Analiza Danei Iancu și a lui Radu Leca

Când emoția crește, ea strânge rândurile, pune ordine, caută sens. Uneori îi spune „energie”, alteori „stare”, fiindcă așa e mai ușor decât să spună: obosesc, mi-e teamă, am nevoie. Sub armura eficienței rămâne un corp atent, un suflet vigilent și o dorință tăcută de liniște. Maturitatea Femeii Alpha nu începe când controlează totul, ci când îndrăznește să lase adevărul să se vadă, fără să-l mai transforme în protecție.

Cum arată „Femeia Alpha” în cabinetul de psihologie clinică, dincolo de eticheta socială care sună a trofeu? În psihoterapia de cuplu, Femeia Alpha apare frecvent ca o identitate construită pe performanță, control și vizibilitate, o identitate care reduce anxietatea prin acțiune și organizare. În relație, acest stil se vede printr-o conduită orientată pe rezultate, prin inițiativă constantă și printr-o nevoie clară de a seta ritmul: program, finanțe, decizii, direcție. În același timp, în profunzime, „alpha” nu descrie doar forță, ci și un mecanism de reglare emoțională: când emoția crește, controlul crește. În sexterapie, același mecanism se traduce printr-o preferință pentru predictibilitate, scenarii cunoscute și reguli clare, uneori cu dificultate în a se abandona senzațiilor, fiindcă abandonul seamănă prea mult cu pierderea controlului. 

Dana Iancu: „În familie, puterea devine liniște pentru cine a trăit haos; în cuplu, liniștea cere vulnerabilitate, nu comandă”.

De ce are Femeia Alpha două personaje, Femeia de succes și Femeia din umbră, fără ca această scindare să însemne falsitate sau ipocrizie? În limbaj clinic, cele două „personaje” seamănă cu două sisteme de adaptare: unul pentru lumea publică, unul pentru lumea relațională, fiecare cu propriile reguli de supraviețuire psihologică. Femeia de succes funcționează ca un eu orientat spre rol, reputație și eficiență, în timp ce Femeia din umbră funcționează ca un eu strategic, atent la alianțe, influență indirectă și protecție prin discreție. În terapie de familie, această dualitate se învață adesea în copilărie: copilul devine „cel responsabil”, iar mai târziu adultul transformă responsabilitatea în leadership. În cuplu, apare tensiunea dintre nevoia de a conduce și nevoia de a fi ținută, între dorința de autonomie și dorința de intimitate. 

Iancu: „Un parteneriat sănătos cere două scaune: unul pentru conducere și unul pentru sprijin; conflictul începe când același scaun devine tron”.

Ce transmite Femeia Alpha de succes când „emană putere coordonând tot” și cum răspunde partenerul la acest mesaj? În psihoterapia de cuplu, coordonarea constantă transmite două lucruri simultan: competență și frică de imprevizibil. Partenerul se poate simți protejat, ghidat și eficientizat, iar relația capătă un aer de „echipă de management”. În același timp, partenerul se poate simți evaluat, corectat și redus la rol de executant, iar erotismul scade fiindcă dorința se hrănește din libertate, joc și surpriză, nu din audit și KPI. În sexterapie, un tipar frecvent este trecerea de la „energia erotică” la „energia de proiect”: cuplul funcționează impecabil, iar sexul devine o activitate programată sau o datorie vag amânată. În plan clinic, se vede o asociere între perfecționism și dificultatea de relaxare corporală: mintea rămâne în modul de control, corpul rămâne în modul de vigilență. 

Leca: „Când cuplul devine companie, patul devine birou; iar în birou, trupul semnează rar contracte de plăcere”.

De ce alege Femeia Alpha din umbră oameni care o reprezintă și îi coordonează fără ca nimeni să știe, iar acest lucru pare paradoxal față de imaginea publică? În psihologie clinică, influența indirectă se leagă de nevoia de control cu risc minim: dacă rezultatul iese bine, imaginea rămâne intactă; dacă rezultatul iese prost, distanța protejează rușinea și vulnerabilitatea. În familie, acest tipar seamănă cu rolul de „regizor din culise”, cel care ține sistemul în echilibru fără a cere recunoașterea explicită, uneori fiindcă recunoașterea activează frica de expunere. În cuplu, influența din umbră poate apărea sub forma „testelor”: partenerul primește semnale subtile, iar răspunsul lui devine dovada loialității sau dovada pericolului. Din perspectiva relațională, controlul indirect hrănește confuzie și suspiciune: partenerul simte că există reguli nespuse și consecințe nespuse. În sexterapie, controlul din umbră se traduce prin scenarii în care Femeia Alpha conduce fără să „pară” că conduce, păstrând o mască de relaxare și totuși dirijând ritmul, inițiativa și limitele. 

Jianu: „În unele familii, dragostea nu se cere, se verifică; iar verificarea devine limbajul secret al fricii”.

Cum se formează în psihic convingerea că valoarea personală depinde de performanță și cum se vede acest lucru în dinamica de cuplu? Clinic, mulți oameni puternici pe exterior poartă un nucleu vechi de insuficiență: „Valorez când reușesc”, „Merit când dau rezultate”, „Sunt iubită când nu creez probleme”. În cuplu, convingerea se transformă în hiper funcționare: ea planifică, rezolvă, repară, anticipează, iar partenerul devine sub funcțional, se retrage sau se conformează. Apoi apare resentimentul: ea se simte singură cu responsabilitatea, el se simte inutil sau criticat. În terapie, acest cerc se numește adesea „dansul polarizării”: un partener apasă accelerația, celălalt apasă frâna, iar amândoi își confirmă fricile. În sexterapie, perfecționismul aduce o atenție excesivă la „performanță”: orgasm, durată, frecvență, tehnică, ceea ce reduce spontaneitatea și plăcerea.

Leca: „Când iubirea ajunge medalie, intimitatea ajunge examen; iar la examen, corpul tremură în loc să cânte”.

Ce preț emoțional plătește Femeia Alpha când își ține vulnerabilitatea închisă și ce câștig iluzoriu primește în schimb? Prețul emoțional include oboseală cronică, iritabilitate, somn fragmentat, tensiune musculară, anxietate mascată de eficiență și o senzație de singurătate în mijlocul relației. Câștigul iluzoriu este sentimentul de siguranță prin control: dacă gestionează tot, nimeni nu o rănește, nimeni nu o abandonează, nimeni nu o umilește. În cuplu, această strategie produce un paradox: cu cât controlează mai mult, cu atât primește mai puțină apropiere autentică, fiindcă apropierea cere risc emoțional. În terapia de familie, se observă frecvent un istoric de roluri inversate: copilul a devenit adultul din casă, a fost „sprijin” pentru un părinte anxios, depresiv sau absent, iar corpul a învățat că relaxarea este periculoasă. În sexterapie, vulnerabilitatea blocată înseamnă dificultate în a cere, dificultate în a primi și dificultate în a exprima fantezii, de teamă să nu pară „prea mult” sau „prea puțin”.

Jianu:  „Vulnerabilitatea nu rupe familii, rupe măștile; iar măștile, când cad, sperie doar pe cine nu a deținut niciodată o mască”.

Cum se manifestă această dualitate în conflict și ce rol joacă rușinea în spatele furiei sau al răcelii emoționale? În conflict, Femeia de succes intră în modul de argumentare și management al problemei: date, logică, soluții, iar emoția devine „zgomot” care trebuie redus. Când partenerul cere validare emoțională, ea poate răspunde prin explicații și planuri, iar acesta se simte nevăzut. Când se simte atacată, apare fie critică dură, fie retragere glacială, ambele având aceeași funcție: protecția rușinii. Rușinea spune „Nu sunt suficientă”, iar controlul răspunde „Atunci devin impecabilă”. În sexterapie, rușinea se poate ascunde în spatele unei sexualități foarte controlate sau, invers, în spatele unei sexualități performative, folosită ca instrument de validare, nu ca limbaj de conectare. Pentru cuplu, consecința este un tip de intimitate cu plafon: se pot atinge multe obiective, însă apropierea profundă rămâne rară.

Iancu:  „În spatele criticii stă un copil care cere să fie ales; în spatele retragerii stă un copil care se teme să nu fie respins”

Cum arată un drum de integrare, în care Femeia Alpha rămâne puternică fără să rămână singură, iar cuplul rămâne stabil fără să devină rigid? În terapie, integrarea înseamnă să existe loc și pentru eficiență, și pentru emoție, loc și pentru leadership, și pentru receptivitate. În cuplu, se lucrează pe limbajul nevoilor: cereri directe, limite explicite, negociere reală a responsabilităților, astfel încât partenerul să crească în competență, nu să se micșoreze în prezența ei. În sexterapie, integrarea înseamnă trecerea de la „performanță” la „prezență”: contact vizual, respirație, ritm, pauze, conversații despre dorință și despre frică, fără ironie și fără defensivă. În psihologia clinică, se lucrează cu istoricul de atașament, cu credințele despre valoare, cu rușinea și cu modul în care controlul a salvat cândva, dar acum costă. Pentru Femeia din umbră, integrarea înseamnă să iasă din strategii indirecte și să își asume influența în mod transparent, fiindcă transparența reduce paranoia relațională și crește încrederea. 

Jianu: „Familia nu cere lideri perfecți, cere oameni întregi; iar întreg înseamnă curaj și când conduci și când plângi”.