Duminica a treia din Postul Mare, Postul Paștilor, este numită și Duminica Sfintei Cruci și are o importanță deosebită pentru credincioși.
Data Duminicii Sfintei Cruci diferă de la an la an, pentru că este legată de calendarul Postului Mare, care la rândul său depinde de data Paștelui ortodox. În 2026, Duminica Sfintei Cruci este pe data de 15 martie.
Duminica Sfintei Cruci are o însemnătate deosebită pentru ortodocși. Duminica Sfintei Cruci a fost rânduită de Biserică chiar la mijlocul Postului Paștilor, cu scopul de a întări duhovnicește pe credincioși în urcușul lor spiritual spre marele moment al Învierii Domnului Iisus Hristos.
În Duminica Sfintei Cruci, în bisericile ortodoxe, crucea se scoate la închinare. Preotul scoate Crucea din altar și o pune într-un loc vizibil în biserică, astfel încât credincioșii să se poată închină la ea.
Practic, Crucea este un simbol al biruinței asupra păcatului și morții, fiind celebrată în mijlocul Postului Mare.
La Sfânta Liturghie se citește pericopa evanghelică despre răstignirea lui Iisus Hristos și se meditează asupra jertfei Sale pentru omenire.
O tradiție laică asociată cu Duminica Sfintei Cruci este începerea din ziua de luni a pregătirilor agricole și de protecția a gospodăriilor. În popor se crede că Duminica Sfintei Cruci marchează momentul când natura începe să se trezească.
În unele zone rurale, credincioșii păstrau crenguțe sfințite ori ramuri de salcie de la biserică și le așezau la intrarea în casă ori în gospodărie, cu scopul de protecție împotriva relelor / bolilor.
În luna martie mai este o altă sărbătoare importantă pentru credincioși - Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News