Pe fondul unor tensiuni regionale aflate la un pas de escaladare, apar semnale de deschidere între Washington și Teheran. Analistul Bogdan Chirieac a comentat subiectul.
Pe fondul unor tensiuni regionale care au atins niveluri critice în ultimele săptămâni, apar semnale neașteptate de deschidere pe axa Washington - Teheran. Presa internațională scrie despre un „liber la negocieri” între Statele Unite și Iran, informație confirmată atât de publicații apropiate regimului de la Teheran, cât și de presa reformistă iraniană. Potrivit acestor surse, ministrul iranian de Externe ar urma să se întâlnească cu emisarul special al SUA, Steve Witkoff, într-un posibil demers diplomatic menit să detensioneze relațiile bilaterale.
Credibilitatea informației este întărită de faptul că a fost preluată și de o agenție de presă apropiată Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, un semnal rar în contextul retoricii dure dintre cele două state. În paralel, eliberarea pe cauțiune a lui Erfan Soltani, figură-simbol a protestelor din Iran, interpretată de Washington și de mai multe ONG-uri drept un gest de deschidere, alimentează ipoteza unei recalibrări tactice la Teheran. Toate aceste evoluții vin după o perioadă marcată de amenințări directe și demonstrații de forță. Președintele Donald Trump a avertizat anterior că Statele Unite ar putea răspunde militar represiunii violente a protestelor din Iran și a trimis un portavion american în Golf, lăsând însă deschisă ușa dialogului. Între timp, tensiunea rămâne ridicată, mai ales după ce Iranul a convocat ambasadorii europeni, ca reacție la decizia Uniunii Europene de a desemna Corpul Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă. În acest context fluid și extrem de sensibil, mișcările diplomatice accelerate au fost analizate de Bogdan Chirieac într-o intervenție la România TV.
„Probabil că, îngrijorat fiind, Teheranul, și pe bună dreptate, mă refer la partea civilă care are acces la butoanele conducerii, de un atac american în regiune, a revenit la calea diplomatică. Eu cred că Teheranul a devenit îngrijorat cu adevărat după ce Abraham Lincoln a plecat din port către zona lor. Deci, de atunci s-a îngrijorat Teheranul.
Donald Trump nu glumește și ei știu asta. Știu foarte bine ce poate face. Le-au neutralizat capabilitățile nucleare vara trecută. Ministrul de Externe vorbea de consecințe distrugătoare dacă SUA va acționa. Eu cred că acele consecințe vor fi pentru Iran, îmi pare rău. E stilul lor, pe care îl știm, din partea ayatollahilor: când Iranul are o problemă, atacă Israelul. Presupun că și Israelul este foarte pregătit să se apere. Ai sau n-ai treabă, ataci Israelul ca să mobilizezi lumea acolo.
Ayatollahul Khamenei s-a ascuns într-un buncăr de teama atacului și, de fapt, fiul acestuia ar coordona acțiunile. Ayatollahii nu vor pleca de bună voie, deși opoziția și chiar și o parte a puterii se gândesc serios să schimbe acest regim venit la putere în 1979 și care a adus grave prejudicii acestei țări. Să sperăm că nu va fi nevoie de un atac american acolo. Această desfășurare rapidă de evenimente și acțiuni diplomatice, cred eu, ne arată că eram aproape de un punct critic și că acum se caută o dezamorsare”, a explicat Bogdan Chirieac.
CITEȘTE ȘI: Șefii militari ai SUA și Israelului au discutat la Pentagon despre tensiunile cu Iranul - surse
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci