O tânără însărcinată și soțul ei, ambii în vârstă de 25 de ani, au murit, vineri seară, într-un accident produs pe DN2G, în municipiul Moinești, județul Bacău.
O femeie de 25 de ani, însărcinată, și soțul ei au murit, vineri seară, într-un accident produs pe DN2G, în municipiul Moinești, județul Bacău. Tragedia s-a întâmplat chiar în fața unei biserici.
În urma coliziunii au rezultat trei victime, tânăra fiind declarată decedată la fața locului. Soțul său, tot în vârstă de 25 de ani, grav rănit, a murit la scurt timp după accident.
Un bărbat de 32 de ani, aflat la conducerea unui autoturism, a efectuat o manevră de depășire și a intrat în coliziune frontală cu un alt vehicul care circula din sens opus. În mașina lovită se aflau cei doi soți, ambii în vârstă de 25 de ani, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
„Ajunși la locul intervenției, s-a constatat că accidentul s-a produs între două autoturisme. Au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată, care a fost extrasă și predată echipajului medical”, potrivit ISU Bacău.
Bărbatul care a produs accidentul era conștient și cooperant la sosirea echipajelor de intervenție. El a fost testat pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu