Xi Jinping și Vladimir Putin au vorbit, miercuri, despre elaborarea unui „plan amplu” în ceea ce privește cooperarea dintre China și Rusia, liderul de la Kremlin urmând să viziteze China în perioada următoare.
Într-o convorbire video difuzată la televiziunea de stat rusă, miercuri, 4 februarie, președintele rus Vladimir Putin a declarat că relația Moscova-Beijing reprezintă un factor important de stabilizare într-o perioadă de turbulențe globale crescânde, potrivit NBC News.
Președintele chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin au lăudat relațiile dintre cele două state, în timpul unui dialog video, în perioada în care rușii celebrează împlinirea a patru ani de la declanșarea războiului în Ucraina, pe 24 februarie 2022. Între timp, la Abu Dhabi au loc noi negocieri trilaterale, unde delegațiile ucraineană, rusă și americană se întâlnesc pentru a încerca să pună capăt conflictului.
Putin a lăudat parteneriatul energetic strâns al celor două țări, spunând că e benefic și strategic reciproc, în timp ce Xi, vorbind prin intermediul unui interpret, a cerut ca ambele state să elaboreze un „plan amplu” pentru a consolida relațiile bilaterale, despre care a spus că avansează în direcția corectă.
„Cele două părți ar trebui să profite de această oportunitate istorică, să mențină schimburi strânse la nivel înalt și să consolideze cooperarea practică în diverse domenii”, a declarat Xi.
China și Rusia au declarat un parteneriat strategic „fără limite” cu câteva zile înainte ca Putin să trimită zeci de mii de soldați în Ucraina, în februarie 2022. De atunci, China a devenit un sprijin continuu pentru Rusia, intensificând activitățile comerciale reciproce, în contextul sancțiunilor impuse Moscovei de către statele occidentale.
Consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat că Putin și Xi au vorbit timp de o oră și 25 de minute și că Putin a acceptat o invitație de a vizita China în prima jumătate a acestui an.
Ușakov a mai spus că cei doi președinți au convenit să dezvolte comerțul, inclusiv în domeniul energetic, și că pozițiile Rusiei și Chinei sunt apropiate sau coincid în majoritatea problemelor internaționale.
Xi și Putin s-au întâlnit ultima dată la Beijing, când China a organizat o paradă militară fastuoasă, în septembrie 2025, la care a participat și liderul nord-coreean Kim Jong Un. În timpul acelei întâlniri, Xi a declarat că relațiile dintre China și Rusia „au rezistat turbulențelor internaționale” și s-a angajat să se coordoneze cu Moscova în problemele care privesc principalele lor interese.
Citește și: Dacă Rusia încalcă viitorul acord de pace, NATO va interveni în Ucraina în 24 de ore , SUA după 72
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci