Înalta Curte a transmis decizia luată în cazul avocatei Adriana Georgescu și al lui Gheorghe Iscru.
ÎCCJ a admis contestațiile formulate de către avocata Adriana Georgescu, suspendată din PNL, și cel care s-ar fi dat fost general SIE, Gheorghe Iscru, acuzați că ar fi promis că-i rezolvă problemele din justiție unui om de afaceri din Constanța, contra sumei de 500.000 de euro. Avocata ar fi fost prinsă în flagrant când primea 60.000 de euro. Arestați preventiv, contestațiile lor au fost admise, anunță ÎCCJ:
”445/2/2026 - Admite contestațiile formulate de inculpaţii GEORGESCU ADRIANA-MIHAELA şi ISCRU GHEORGHE împotriva încheierii din data de 29.01.2026, pronunțată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală în dosarul nr. 445/2/2026 (332/2026)”.
Judecătorii de la Înalta Curte au desființat încheierea inițială, rejudecând:
”În baza art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, în dosarul de urmărire penală nr.260/2/P/2025.
În baza art. 227 alin. (2) raportat la art. 202 alin. (1), (2) şi (4) lit. d), art. 203 alin. (3) şi art. 218 din Codul de procedură penală, dispune luarea faţă de inculpaţii Georgescu Adriana-Mihaela şi Iscru Gheorghe măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 22 de zile, începând cu data de 05.02.2026 până în data de 27.02.2026, inclusiv.
În baza art. 221 alin. (1) din Codul de procedură penală, impune inculpatei Georgescu Adriana-Mihaela obligaţia de a nu părăsi imobilul din.... , fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
În baza art. 221 alin. (2) şi alin. (5) din Codul de procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpata are următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu coinculpatul Iscru Gheorghe.
În baza art. 221 alin. (1) din Codul de procedură penală, impune inculpatului Iscru Gheorghe obligaţia de a nu părăsi imobilul din...... , fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
În baza art. 221 alin. (2) şi alin. (5) din Codul de procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu coinculpata Georgescu Adriana-Mihaela.
În baza art. 221 alin. (3) din Codul de procedură penală, dispune ca inculpaţii Georgescu Adriana-Mihaela şi Iscru Gheorghe să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
În baza art. 221 alin. (4) din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpaţilor Georgescu Adriana-Mihaela şi Iscru Gheorghe că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei Georgescu Adriana-Mihaela de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/U.P. emis la data de 29 ianuarie 2026 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală şi a inculpatului Iscru Gheorghe de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U.P. emis la data de 29 ianuarie 2026 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală.
Dispune comunicare copiei prezentei încheieri, conform art. 221 alin. (8) din Codul de procedură penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului” arată decizia definitivă a ÎCCJ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci