€ 5.0896
|
$ 4.3449
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3449
 

Femeie găsită decedată cu răni prin înjunghiere, în Pitești. Poliția face verificări
Autor: Iulia Horovei

politie Femeie găsită decedată în locuința sa din Pitești. Poliția face verificări. Sursa foto: Freepik
 

O femeie în vârstă de 38 de ani a fost găsită decedată de polițiștii argeșeni, în locuința sa din Pitești, chemați la apelul soacrei sale.

Polițiștii argeșeni efectuează verificări în cazul unei femei de 38 de ani, din Pitești, găsită decedată în locuința sa. La sosirea polițiștilor, ea prezenta două plăgi înjunghiate.

Femeia și-ar fi provocat singură rănile

În noaptea de 20 spre 21 decembrie, în jurul orei 00:15, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie care a anunțat că nora sa, în vârstă de 38 de ani, s-ar fi înjunghiat în timp ce se afla singură în bucătăria locuinței, potrivit informațiilor transmise duminică de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

„În temeiul sesizării la fața locului s-au deplasat polițiștii, din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, împreună cu procurori criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. În urma verificărilor preliminarii, s-a stabilit că femeia de 38 de ani, prezenta două plăgi înjunghiate, din care una superficială, fără a prezenta alte urme de violență pe corp”, informează IPJ Argeș.

Trupul femeii a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Argeș pentru efectuarea necropsiei și stabilirea exactă a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, potrivit Agerpres.

Citește și: Tragedie cumplită înainte de Crăciun: o tânără însărcinată și soțul ei, spulberați de un vitezoman. Amândoi au murit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close