Roşia Montană - Dezbatere pe tema istoriei zonei + TRANSCRIPT

Alexandru Diaconescu, conferențiar la Facultatea de Istorie din UBB Cluj-Napoca, a declarat că în acest moment modul în care arată Roșia Montană nu o situează în categoria posibilelor monumente UNESCO. Adrian Gligor, vicepreședinte patrimoniu și dezvoltare durabilă la Roșia Montană, susține că în acest moment zona este atractivă pentru turiști, dar aceștia nu aduc niciun plus economic zonei. Turiștii trec prin zonă dar nu consumă, dar în scurtă vreme se vor construi două hoteluri și un Muzeu al Mineritului.

Începem cu domnul profesor Alexandru Diaconescu. Aţi lucrat mult în zonă, aţi făcut săpături. Care este valoarea istorică a vestigiilor descoperite la Roşia Montană?

A. Diaconescu: Pentru un arheolog orice sit este foarte important, situl cu care el lucrează este poate cel mai important. Eu nu am săpat efectiv la Roşia Montană, de aceea putem spune că opinia mea este obiectivă. Indubitabil, este un sit valoros. Încă din secolul al XIX-lea descoperirile de acolo au fost foarte importante. Tăbliţele de ceramică, galeriile romane, toate au importanţa lor, pentru că au adus informaţii foarte interesante despre comunitatea din Alburnus Maior, au făcut acest sit cunoscut în toată lumea. Aş putea spune că de aproape 100 de ani, imaginaţia noastră, a arheologilor, este înflăcărată de aceste vestigii. Mereu am visat să vedem cum arată galeriile romane, aşa cum erau cele pe care le vedeam în tăbliţele cerate. Ei, iată că acum, în fine, datorită cercetărilor arheologice moderne, putem să vedem locuinţe, edificii de cult, prin urmare sunt descoperiri valoroase importante, dar nici mai valoroase, nici mai puţin valoroase decât în centrul ţării.

Val Vîlcu: Se spune că proiectul minier va distruge o parte din aceste galerii medievale şi romane. Cum comentaţi această ipoteză?

A. Diaconescu: Este o exagerare. Am citit şi eu rezoluţia conferinţei de la Cluj, chiar de la noi de la Universitate, la care însă eu nu am fost invitat, şi la fiecare punct se foloseşte termenul distrugere. Ca şi cum ar fi un dezastru din punct de vedere arheologic. Cercetarea arheologică incumbă demolarea, desfacerea unor structuri, dar în cercetare este inerent aşa ceva. Galeriile sunt unice în felul lor, dar mai sunt galerii romane şi în alte părţi din Europa. Galeriile romane sunt foarte asemănătoare, iar dacă dispare una şi rămâne o alta exact la fel, nu este niciun fel de problemă. Peste tot în lume dezvoltarea economică incumbă cercetarea arheologică. Problema care se pune este aceea de a nu distruge monumente, clădiri, lucruri care pot fi vizitabile, or la Roşia Montană, cimitirele de incineraţie invocate că „vai de mine vor fi distruse”, în urma cercetării a reieşit că, practic, nu a mai rămas nimic din ele. Sunt nişte gropi de 30-40 de centimetri, cu câteva oase măcinate, câteva bucăţi de lemn ars, un opaiţ. Acestea se iau, se duc frumos în muzeu, sunt depozitate, fotografiate, desenate şi publicate. În urma cercetării unui asemenea sit nu mai rămâne mare lucru acolo, iar în acest caz exploatarea nu este o tragedie, ci, dimpotrivă, înseamnă pentru noi cunoaştere.

B. Chirieac: Aş vrea să vă mulţumesc tuturor că sunteţi împreună cu noi la DeCe News. Ce anume ar putea să distrugă aceste vestigii arheologice şi dacă s-ar putea salva, care ar fi costurile?

A Gligor: Ceea ce pot să vă spun este faptul că Roşia Montană este cunoscută încă din secolul al XIX-lea. În momentul în care investitorul a propus demararea unui proiect minier în această zonă, a fost automat recunoscută valoarea şi semnificaţia istorică a acestui loc. Datorită acestui fapt noi am trecut la punerea în practică a legislaţiei româneşti pentru a putea lua toate măsurile de restaurare, conservare a acestora sau, după caz, de modificare a proiectului minier. Ceea ce pot să spun în momentul de faţă este că după zece ani de cercetări arheologice şi cercetări asupra clădirilor, urbanismului şi zonei protejate avem rezultate semnificative în ceea ce priveşte cunoaşterea locului. S-au cercetat 13 situri arheologice, s-au delimitat patru zone protejate, în speţă centrul istoric Roşia Montană, zone protejate precum Piatra Corbului, monumentul funerar de la Tăul Găuri sau zona Carpeni, zone importante din punct de vedere arheologic. Toate aceste cercetări au fost prezentate unor comisii specializate din Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, rezultând zone protejate ce vor fi puse în valoare în sens turistic pentru dezvoltarea economică a comunităţii.

Val Vîlcu: Despre câte clădiri vorbim mai concret?

A Gligor: Referitor la galeriile romane şi la semnificaţia acestora vă pot spune că în imediata apropiere a acestora - şi nu vorbim decât de Brad, Bucium sau Almaşu Mare - sunt cunoscute şi identificate galeriile romane sau cele din epoca medievală ori modernă, care au o valoare apropiată de cea de la Roşia Montană, iar, aşa cum spunea domnul conferenţiar Diaconescu, la nivel european, de asemenea sunt cunoscute situri arheologice miniere de epocă romană. Aceste lucruri nu fac, bineînţeles, mai puţin importantă localitatea pe care o avem noi în grijă. Referitor la clădiri, după studii de urbanism legate de conservarea clădirilor cu valoare istorică putem vorbi de identificarea a peste 300 de clădiri ce sunt amplasate în centrul istoric al satului, exact în zona vetrei satului. Vorbim mai exact de 317 clădiri, dintre care 35 sunt în lista monumentelor istorice. Alte două grupuri de clădiri monument istoric se află în zona de jos a satului, unde avem primăria actuală şi biserica greco-catolică. Aici este vorba despre şase clădiri ce vor fi conservate şi restaurate. În momentul de faţă, aşa cum am comunicat public, compania şi-a asumat restaurarea şi refuncţionalizarea tuturor acestor clădiri identificate şi puse în zona de protecţie.

Val Vîlcu: De ce unele instituţii culturale europene sunt încă împotriva proiectului?

A Vulpe: Nu este chiar aşa. Cei care sunt împotriva proiectului şi care cunosc exact ceea ce se întâmplă acolo sunt destul de puţini. Cei mai mulţi nu ştiu exact ce se întâmplă, mă număr şi eu printre aceştia. Până acum eram puţin reticent faţă de proiect - deşi eram conştient că săpăturile care au fost făcute sub finanţarea companiei canadiene au fost excelente - pentru că o parte din ele au fost coordonate chiar de mine în calitate de director al Institutului de  Arheologie, dar ceea ce m-a făcut să sprijin acest proiect este o vizită pe care am făcut-o în august 2010, pentru a vedea situaţia. Nu greşesc când spun că sunt extrem de rare cazurile în care noi am avut posibilitatea să desfăşurăm nişte săpături arheologice de calitatea celor care s-au făcut aici. Aş vrea să insist asupra exagerărilor, cu totul nejustificate, care s-au făcut în diversele comunicate inclusiv de Academia Română sau de alte grupuri particulare. Ei au spus că se distruge cel mai important monument, că sunt ireparabile distrugerile de aici. Nu este adevărat. În primul rând situaţia actuală la Roşia Montană, dacă nu se iau măsuri pentru a a face ceva acolo, este o situaţie cu totul dezagreabilă. Cele două dealuri care ar fi, chipurile, afectate de exploatarea firmei canadiene, afectează de fapt nişte dealuri care sunt într-un hal fără de hal, datorită exploatării intense din ultimii 100 de ani. S-a distrus mult mai mult în această perioadă decât tot ce se va mai distruge de acum înainte. Eu am fost acolo şi am umblat două zile prin subteran exact în zonele care vor fi distruse. Nu este aproape nimic de valoare care să merite păstrat. Ceea ce este de valoare şi merită păstrat şi vizitat de specialişti şi de către turişti a fost prezervat. Am fost chiar acum o săptămână pentru a vedea cercetările subterane efectuate de Universitatea din Touluse, specializată în cercetări subterane. Este vorba despre săpăturile de la Cătălina Humuleşti, unde s-au găsit vestitele tăbliţe cerate. Este o săpătură excelentă, a fost bine prezervată şi se poate vizita de către oricine. Oamenii se pot convinge singuri de importanţa cercetărilor, iar vestigiile importante vor fi prezervate. Mai sunt încă două locuri, care sunt situaţii aproape unice în Europa, şi care vor fi inatacabile, prezervate perfect şi vor putea fi vizitate de specialişti şi de turişti. Or, asemenea situaţie este excepţională. Cu banii pe care statul român îi are este imposibil, după părerea mea, să le pună în valoare. Din acest punct de vedere constat că este o exagerare absolut inadmisibilă pe care o fac toţi cei care se opun proiectului pentru că s-ar distruge patrimoniul arheologic. Tocmai în acest domeniu ceea ce s-a făcut este cu totul excepţional. În ceea ce priveşte importanţa sitului, desigur, orice sit este important, dar să ştiţi că în România mai sunt situri foarte importante, chiar mai importnate decât Roşia Montană, pentru care statul român nu a făcut nimic. În momentul de faţă sub ochii noştri se distrug 30 de metri de zid daco-roman, care este cel mai important monument din România şi anume Sarmisegetusa, capitala lui Decebal. Am auzit nişte cuvinte de protest, dar la acele ziduri de ce nu se fac proteste ample. Aş spune că mă revoltă această preocupare exclusivă pentru Roşia Montană şi ignorarea a zeci de monumente mai importante decât Roşia Montană, pentru care nu se face nimic.

B Chirieac: Domnule academician, aţi ridicat o problemă extrem de importantă. De ce credeţi că până în anul 2000 nimănui nu i-a păsat de Roşia Montană, iar acum toată problema a devenit una naţională?

A. Vulpe: Mi-am pus şi eu această întrebare şi cred că sunt alte motive, pentru că tocmai în acest domeniu, al patrimoniului, s-a făcut ceea ce nu s-a făcut nicăieri până acum în România. O spun cu toată convingerea şi nu îmi e teamă să fac această afirmaţie, sunt specialist şi ştiu cum trebuie să fac şi cum s-a procedat altă dată. Problema cred că trebuie văzută sub un alt aspect.

Val Vîlcu: Domnule academician, care sunt şansele ca Roşia Montană să fie inclusă în patrimoiul UNESCO?

A Vulpe: Nu cred că sunt şanse, adică sunt convins că nu sunt şanse. Am văzut în viaţa mea multe monumente UNESCO şi nu cred că Roşia Montană poate deveni un astfel de monument. Acolo multe au fost distruse şi refăcute, dar gândiţi-vă la monumentele importante din România incluse în circuitul UNESCO şi care îndeplinesc o serie de condiţii pe care Roşia Montană nu le îndeplineşte în niciun fel. Este un monument subteran, nu este unic în Europa, poate fi pus în valoare din punct de vedere ştiinţific, aşa încât nu are nicio şansă să intre în patrimoniul UNESCO.

Val Vîlcu: Domnul arheolog Căpiţă, dacă mai aveţi ceva de adăugat?

A. Căpiţă: Sunt în totalitate de acord cu domnul profesor Vulpe. Începusem să spun că sunt două probleme diferite, pe de o parte monumentele, şi într-adevăr sunt câteva monumente care au fost restaurate, politica de restaurare trebuie să ţină cont şi de situaţia socială şi materială concretă. Dincolo de asta, ceea ce m-a afectat realmente a fost problema de ordin social a locuitorilor din zona respectivă. Arheologia este un domeniu care, în esenţa sa distructivă, recuperează datele despre oameni. Este important de găsit un echilibru între problemele contemporane şi problemele de conservare a patrimoniului.

Val Vîlcu:  În zonă nu sunt doar case şi galerii. Puteţi să ne spuneţi concret care va fi situaţia bisericilor?

A. Grigor: Dintre acestea, cinci se află în Roșia Montană. Le enumăr scurt: ortodoxă, reformată, greco-catolică, evanghelică, toate aceste biserici sunt cuprinse în zona de protecție sau se delimitează zona acestora și vor funcționa pe toată perioada de viață a proiectului, inclusiv după terminarea lui.

În ceea ce privește biserica ortodoxă și cea catolică de pe Valea Cornei, aici cele două biserici vor fi relocate. Lucru care deja se întâmplă, pentru că de pe Valea Cornei peste 100 de familii s-au mutat din zonă, iar în înţelegerea cu congregațiile, biserica va urma comunitatea în ceea ce privește biserica greco-catolică. În momentul de față, în aceasta nu se mai slujește de ani buni, datorită imigrării istorice din ultimi 20 de ani, aici vorbesc despre un subiect abordat de dumneavoastră.

Referitor la starea comunității dinainte de 2000, înainte de a apropune noi un proiect de dezvoltare minieră în zonă trebuie spus că Roșia Montană nu a fost un subiect comunitar diferit de ceea ce s-a întâmplat în zona rurală și montană a Apusenilor.

Imediat după anii 90, populația a migrat în zone urbane pentru căutarea de locuri de muncă odată cu diminuarea din Brad, Roșia-Poeni, Baia de Arieș, toate aceste zone miniere. În momentul în care compania a început să prezinte proiectul minier și să începem negocierile cu comunitatea, noi am fost în fața unei comunități care se mișcase deja.

În acest sens, am achiziționat ca să ajungem la clădirile  monument istoric sau clădirile cu  valoare istorică o sumă de câteva zeci de case bune, înspre 100 de case ce nu mai erau folosite, care nu mai erau în uz, case într-o conservare precară, asupra cărora noi am fost obligați să facem - şi o facem în continuare - o conservare de urgenţă pentru a nu le pierde întru totul.

În acest fel, noi deținem în zona protejată peste 200 de clădiri asupra cărora avem de la achiziția lor până în prezent un program de întreținere, de mentenanță, program de intervenții de urgență și în momentul de față am intrat  în ceea se cheamă proiectare şi restaurare. Proiectarea vizează în modul de faţă un număr de peste 100 de case împreună cu Universitatea Mincu sau  firme private ce sunt acreditate să facă proiectare şi restaurarea clădirilor monument istoric. Noi derulăm prin aceste proiecte peste 100 de case care vor fi proiectate,vom obține autorizații de construire și în primăvara vitoare vom începe restaurările lucrările.

Am început lucrările la două clădiri importante ale comunităţii, clădiri părăsite, asupra cărora am început restaurarea pentru a pune în operă două hoteluri, în sensul susținerii turismului local  despre care vorbește toată lumea, care la Roșia Montană este la nivel de curiozitate. Am văzut până acum că orice turist sau persoană din România  care vine în Roșia Montană după trei-patru ore este obligat să părăsească localitatea, pentru că nu are un loc unde să doarmă, să mănânce sau să fie un turist în adevăratul sens al cuvântului. Ceea ce îngrijorează este că acest turism de curiozitate nu aduce plus valoare comunităţii locale, am văzut înregistrăm zilnic, ceea ce oamenii de aici spun ,,a mai venit cineva, se uită la noi, poate ne dă un sfat şi pleacă”, nu consumă bani în zonă,  nu aduce valoare economică dezvoltării zonei.

Bogdan Chirieac :  Am văzut că instanţa a anulat un certificat de descărcare arheologică pe muntele respectiv. Este ceva obișnuit acest lucru? Lucrurile acestea nu le putem înțelege. În ce măsură instanța poate să anuleze un certificat care este dat  de dumneavoastră, de specialiști?

A. Gligor: Nu este un lucru obișnuit. Acest lucru este primul certificat de descărcare de sarcini arheologic anulat în istoria juridică a Romaniei. Aceste certificate de descărcare de sarcină arheologică sunt emise de MCPN la propunerea Comisei naționale  de arheologie. Ce s-a întâmplat a avut la bază erori tehnice identificate în documentul administrativ, lucru ce ulterior a fost corectat. S-a făcut o completare a documentației respective  în lunile iunie-iulie ale acestui an. Documentația pentru certificatul de descărcare de sarcini  a fost susținută din nou în fața comisiei și s-a obținut acest certificat cu unanimitate de voturi, documentația fiind considerată una exemplară în ceea ce privește practicile arheologice la nivel european.

Val Vîlcu: Cât au costat toate aceste operațiuni de conservare , de restaurare, de cercetare –rezervare a unor galerii de mină, relocarea unor case şi care va fi costul pe care sunteți pregătiți să-l susțineți în continuare  pentru că înţeleg că nu s-au oprit aceste eforturi de cercetare şi conservare.

A. Gligor: Foarte general, noi am cuantificat până în momentul de față ca și costuri  în zona cercetării-conservării, pregătirii de documentație de urbanism în ceea privește patrimoniul cultural, suma de 15 milioane de dolari.

Ca să avem o bună înţelegere asupra acestui fapt, vă pot spune că în perioada 2000-2007 am  efectuat cercetări arheologice la Roșia Montană cu peste 20 instituţii ale Ministerul Culturii, Academiei României, cu argeologi din Europa. Acești arheologi erau susținuti de către un număr de peste 300 de angajaţi din comunitatea locală. Când cuantificăm aceste costuri, cuantificăm contractele transparente făcute cu instituții de profil, cuantificăm angajările directe făcute de către companie pentru susținerea cercetărilor arheologice, cuantificăm toți specialiștii din România sau Europa care au efectuat documentaţii sau  au oferit consultanță companiei pentru a identifica cel mai bune soluții de conservare și punere în valoare a bunurilor de patrimoniu  de la Roșia  Montană.

Vorbind puțin despre viitor, noi am comunicat suma de peste 70 de milioane de dolari pe care o vom pune la dispoziție, am început deja să o cheltuim pentru  conservarea şi restaurarea bunurilor de patrimoniu din Roșia Montană.

În acest sens, doresc să vă spun următorul lucru, vom continua să cercetăm galeriile din zonă și vorbim în acest sens despre Catălina Monuleşti și Piatra Corbului, unde ne-am asumat punerea în circuit turistic al acestora acest lucru va costa cu siguranță. Vom restaura toate casele din zona centrului istoric, fie că ele sunt în lista monumentelor istorice, fie că sunt case cu o vechime de 100 de ani sau în proximitatea monumentelor istorice, dar ele se află în zona protejată. Vom restaura și vom  pune în valoare monumente, precum cel  funerar descoperit la Tău Găuri sau case de epocă romane din zona Carpeni. Aici măsurile de cercetare și conservare vor fi continue și nu trebuie uitată ceea ce se cheamă cultura imaterială. Acest produs unic al omului locului nu îl vom găsi în alte zone decât într-o zonă cu tradiție minieră. În acest sens, noi am cuantificat o sumă de peste 70 de milioane de dolari, care pe aceste mari componente comunicate de dumneavoastră  noi le vom pune la dispoziție local, în așa fel încât în  şase - zece ani,  toate  aceste bunuri să fie funcționale  și să producă plus valoare pentru comunitatea Roșia Montană. O altă sumă de bani pe care am comunicat-o este echivalentă cu cea pe care o vom cheltui la Roșia  Montana, şi anume alte 70 de milioane de dolari ce vor fi cheltuite la nivel național, în parteneriat cu  Ministerul  Culturii  și Patrimoniul Național, care vor merge în restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice cu statut de excelență sau considerate importante pentru cultura materială și imaterială. Acestea sunt fondurile pe care fundația  noastră le va pune la dispoziţie în viitorii ani și însumează, cum am spus, peste 140 de milioane de dolari, sumă ce sperăm că va avea un impact semnificativ în restaurarea  patrimoniului cultural şi care nu a fost pusă la dizpoziție în niciun alt proiect european sau mondial.

Val Vîlcu: Cât credeţi că s-a descoperit şi cât s-a cercetat până acum la Roşia Montană?

A. Diaconescu: Este greu de apreciat. Niciodată nu ştii ce este în pământ, dar pot să spun că tot ceea ce s-a cercetat fie a fost pus în rezervaţie arheologică, fie nu s-a conservat pentru că nu merita să fie conservat. Am dat un exemplu cu cimitire de incineraţie şi mai pot să vă dau unul cu templele romane de pe Valea Nanului şi Căbad. Erau de fapt nişte vestigii de lemn, nu a rămas nimic după ele, decât altarele cu inscripţii din piatră şi tălpicile pe care erau construite clădirile. În aceste cazuri nu poţi să conservi nimic. Rămâne desenul, fotografia, înregistrarea arheologică şi în acele zone se pot desfăşura activităţi miniere fără probleme. Acolo unde a apărut ceva, de exemplu s-au găsit nişte clădiri romane din piatră, iar scuzaţi-mă, de genul ăsta avem cu zecile la Sarmisegetusa sau la Apulum. Ele vor fi conservate, deci din acest punct de vedere compania este clar acoperită. Experienţa mea de arheolog îmi arată că sumele sunt incredibile pentru cercetare. Îi invidiez pe tinerii care vor lucra în viitor la Roşia Montană şi care vor face mai departe descoperiri importante.

Val Vîlcu: Credeţi că lumea ar veni în vacanţă la Roşia Montană?

A. Diaconescu: Da, cred că Roşia Montană va atrage foarte mulţi turişti. Sunt alte situri în Europa care nu atrag turiştii doar pentru ruinele romane. Ei vin să caşte gura la cercetările actuale, care sunt faraonice, cu nişte utilaje imense, şi asta impresionează omul de rând. Sunt puţin invidios ca om de cultură că oamenii nu vin să vadă muzeul. Dar aici vor veni pentru altceva. Vor veni pentru că Roşia Montană a devenit interesantă pentru că tot felul de ONG-uri i-au făcut propagandă negativă, care se transformă apoi într-una pozitivă. Fiecare om îşi va petrece fie şi jumătate de oră vizitând muzeul local. Vor fi însă de văzut galeriile care vor fi recondiţionate sau chiar cele originale, care vor fi amenajate special pentru public. Sunt sigur că cel puţin o dată fiecare român va dori să vină să vadă ce minune e acolo, la Roşia Montană .

Val Vîlcu: Domnule academician Vulpe, dacă aţi mai dori să adăugaţi ceva?

A Vulpe: Independent de monitorizarea care se va face de către compania canadiană, proiectul de la Roşia Montană este poate unul dintre cele mai benefice, iar scopul nostru tocmai acesta este şi anume de a monitoriza orice descoperire care ar putea să mai survină cu ocazia lucrărilor. Sigur va apărea ceva. Cu posibilităţile pe care societatea ni le-a oferit şi ni le-a promis le vom prezerva şi le vom cerceta, iar apoi le vom publica. Noi avem şi dreptul de a atrage atenţia celor care continuă săpăturile acolo să se ţină de cuvânt, aşa încât nu înţeleg de ce unii care nici nu au fost niciodată acolo critică proiectul. Îi invit pe cei care contestă să vină să vadă situaţia reală, să vadă rapoartele arheologice şi apoi să critice.

B. Chirieac: Aş vrea să vă mulţumim foarte mult pentru participarea la această utilă dezbatere.