Darryl Nirenberg a fost confirmat în funcția de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
Anunțul a fost făcut de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, într-o postare pe Facebook, vineri, 19 decembrie 2025.
„Felicitări lui Darryl Nirenberg pentru confirmarea în funcția de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România. Așteptăm cu interes contribuția sa la consolidarea politicii americane și la reprezentarea președintelui Trump în relația cu unul dintre cei mai apropiați aliați ai noștri“, a transmis Ambasada SUA în România.
Anterior, Darryl Nirenberg a fost audiat în Senatul Statelor Unite ale Americii pe data de 20 noiembrie 2025. În discursul susținut, acesta a vorbit despre importanța nominalizării „pentru funcția de ambasador în România“.
„Este foarte semnificativ pentru mine să fiu nominalizat pentru funcția de ambasador în România. Bunicii mei au venit în SUA din Europa de Est și am văzut istoria desfășurându-se sub ochii mei, atunci când Zidul Berlinului a căzut și poporul român și-a câștigat libertatea în fața comunismului. Dacă voi fi confirmat, va fi ca și cum am închide un cerc.
România este un stat NATO, plasat strategic la Marea Neagră și are graniță cu Ucraina. Reprezintă o oportunitate grozavă pentru companiile americane și are potențialul de a fi un jucător-cheie în ceea ce privește resursele energetice. Relația noastră cu România nu a fost niciodată mai importantă“, a spus, printre altele, Darryl Nirenberg.
CITEȘTE ȘI - Darryl Nirenberg, viitorul ambasador al SUA la București, audiat în Senat. Ce a spus despre România / video
Potrivit siteului firmei de avocatură unde a profesat, Darryl Nirenberg a promovat și a protejat interesele clienților în fața Congresului SUA, a agențiilor federale și a Casei Albe, specializându-se în gestionarea unor probleme complexe și adesea controversate.
Acesta e descris depre „o autoritate în procedurile legislative și parlamentare ale Senatului, care combină eficient cunoștințele substanțiale, expertiza procedurală și legăturile puternice cu factorii de decizie politică pentru a oferi rezultate tangibile clienților“.
„Darryl a avut succes în numele clienților în influențarea diverselor chestiuni legislative de mare anvergură. (...) Înainte de a intra în domeniul privat, Darryl a ocupat timp de 14 ani funcții de conducere în Senat, inclusiv ca și consilier juridic al Comisiei pentru Relații Externe a Senatului.
Darryl și-a câștigat o reputație pentru implicarea sa în campanii electorale și pentru promovarea colaborării bipartizane pentru a obține rezultate. Candidatura sa recentă pentru Consiliul Local Alexandria, statul american Virginia, îi oferă perspective unice asupra experiențelor de campanie ale oficialilor aleși, sporindu-i activitatea de susținere în numele clienților.
Darryl este, de asemenea, membru fondator al Consiliului de Administrație Mid-Atlantic al Positive Coaching Alliance, o organizație non-profit dedicată promovării experiențelor pozitive pentru tinerii sportivi și extinderii accesului la sporturi pentru tineri în comunitățile defavorizate“, se precizează pe site-ul firmei de avocatură unde a lucrat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu