Romii par să fi descoperit o nouă metodă de căutare a fierului vechi: se folosesc de excavatoare pentru a săpa în căutarea metalelor.
Polițiștii au intervenit în forță duminică, în Sectorul 3 din București, acolo unde aproximativ 100 de romi au intrat cu excavatoarele pe un teren viran care aparține Primăriei Generale, unde au săpat în căutare de fier vechi. Două persoane au fost reținute, însă cei mai mulți căutători de fier vechi au reușit să fugă, iar problema pare departe de rezolvare.
Locuitorii din Sectorul 3 spun că de peste o lună de zile mai multe exacavatoare au fost aduse de persoane necunoscute, pentru a săpa după fier vechi. De câteva zile, romii au intrat cu excavatoarele şi pe mai multe terenuri private, astfel că proprietarii pământurilor au depus mai multe plângeri la Secţia 13 de Poliţie, transmite romaniatv.net.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu