Progresul lucrărilor la baza aeriană de la Câmpia Turzii a fost remarcabil, iar finalizarea fazei I a avut loc înainte de termen.
Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, a făcut o retrospectivă a anului 2024 și a vorbit despre progresul lucrărilor la baza aeriană de la Câmpia Turzii, subliniind finalizarea fazei I înainte de termen, în 2024. El a detaliat dezvoltarea infrastructurii pentru F16, inclusiv platforme, căi de rulare, rețele edilitare și facilități conforme cu standardele NATO și americane. De asemenea, a menționat colaborarea cu firma britanică Lagan, specializată în construcția bazelor aeriene.
„Unul dintre proiecte a fost modernizarea sau finalizarea lucrărilor la proiectul de la baza aeriană de la Câmpia Turzii înainte de termen și aș vrea să discutăm puțin despre acest proiect pentru că e foarte important și din punct de vedere al infrastructurii, logistic.", a spus Tudor Curtifan, redactor-șef DefenseRomania.
„Din punct de vedere al lucrărilor, într-adevăr, anul 2024 a însemnat perioada de vârf a dezvoltării fazei I de la Câmpia Turzii. Noi, în 2023, am finalizat în integralitate partea de proiectare și am continuat cu faza I a proiectului, întrucât el a fost gândit într-un framework de dezvoltare etapizat.
Putem spune că realizarea fazei I a infrastructurii pentru F16 la Câmpia Turzii, în 2024, a atins un maxim al lucrărilor pentru că acolo am reușit niște volume impresionante de lucrări. Pe de o parte, avem zona extinsă de lucrări de platforme și căi de rulare aero-portuare, care presupun un nivel înalt și de expertiză, dar și de calitate. Aici am avut alături de noi pe partenerul care este recunoscut la nivel internațional, britanic - Lagan – ei au făcut multe baze, de la NASA până la baze de F35 în Anglia. Am colaborat foarte bine și ne-au validat performanța și calitatea lucrărilor.
Pe de altă parte, în paralel, am realizat partea de infrastructură edilitară, care este un element critic în dezvoltarea actuală și viitoare a bazei, la niște volume impresionante. Aici vorbim de rețele de canalizare pluvială, rețele termice, electrice.
Apoi, am avut zona construită, foarte multe facilități complexe care țin de exploatarea acestei infrastructuri care este în conformitate, pe de o parte, cu standardele românești din aviație, standardele NATO – și aici avem o serie întreagă de standarde – dar și cu standarde impuse de partenerul american, cu precădere complexitatea exploatării acestor echipamente foarte performante, precum sunt avioanele F16.”, a spus Cătălin Podaru.

Cătălin Podaru a vorbit despre facilitățile dezvoltate la baza aeriană de la Câmpia Turzii, menționând adăposturi pentru avioane, hangare pentru mentenanță de diferite niveluri și infrastructură de suport, precum centrale termice și sisteme automatizate pentru gestionarea utilităților.
„Sunt diferite facilități – mă refer la clădiri sau funcțiuni pentru exploatare. Aici vorbim de partea de adăposturi unde avioanele stau pregătite pentru acțiune, sunt hangare pentru zona de mentenanță cu diferite nivele de complexitate, unde sunt foarte multe sisteme ale clădirii care trebuie să acomodeze condițiile pentru realizarea acestei mentenanțe. Avem una de tip operațional, e acea rapidă, și una de nivel intermediar.
De asemenea, sunt și alte facilități care țin de exploatare indirectă, adică de infrastructură: centrale termice, camere unde se gestionează aceste sisteme de utilități care au nivele de complexitate pe automatizări și raportare în centre.”, a spus Cătălin Podaru la DC News.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News