Profesoara care refuza să-l predea pe Eminescu, DATĂ AFARĂ din școală. Ce spunea într-un interviu pentru DC News

Cristina Tunegaru, profesoara care a creat o „furtună” pe Facebook după ce a spus că nu respectă programa școlară de limba română: nu citește cu elevii săi poeziile de Eminescu sau „Amintirile” lui Creangă a fost dată afară de la școala unde preda.

"Nu m-au inspectat, n-a venit nimeni să mă vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor mei, dar mă dau afară !

Fără să întrebe părinții sau elevii, fără să mă anunțe măcar, un funcționar al inspectoratului a alocat din pix orele mele altui profesor. Și m-am trezit scoasă din școală. Da, pot să facă asta în sistemul public în anul 2017.

Nu mă interesează locul de muncă în sine; ca profesor cu nota 9.67 la titularizare (a treia pe București anul trecut) pot să găsesc oriunde un loc într-o școală publică sau privată. Dar eu am lucrat alături de elevii mei atât de frumos, am investit emoțional, am luptat și am muncit pentru progrese uimitoare, neașteptate care au surprins școala întreagă. Nu îi pot lăsa să regreseze, să piardă totul. E o responsabilitate pe care vreau să o duc până la capăt.

Și totuși, nimic din toate astea nu are vreo relevanță pentru inspectorat. Interesul elevilor e călcat în picioare. Nu vor decât să scape de mine, profesorul care vrea să schimbe sistemul de la bază", a spus Cristina Tunegaru.

[citeste si]

Într-un interviu acordat recent pentru DC News, Cristina Tunegaru vorbea despre relația pe care o are cu elevii săi.

"Am o relație foarte bună cu elevii și sunt foarte apropiată de ei și ei de mine. Orele sunt foarte calde și deschise. Nu am o atitudine agresivă. Nu sunt profesorul care să strige la ei, să îi forțeze să facă lucruri", a zis profesoara.

Nu se aștepta ca autodenunțul său legat de Eminescu și Creangă să stârnească reacții atât de puternice: "Am fost destul de vehementă și sunt multe persoane sensibile atunci când vorbești de Eminescu și Creangă, deși oamenii nu înțeleg care este intenția mea de fapt. Adică amânarea studierii lui Eminescu nu vine din faptul că nu îl apreciez sau că nu sunt o iubitoare de poezie, dar sunt de părere că este prea devreme, în gimnaziu, să studiem autorii clasici".

Citind comentariile de pe Facebook, am observat că unii părinți își pun întrebarea: "ce vor face copiii lor, la Evaluarea Națională, dacă nu îl studiază, de exemplu, pe Eminescu?". Cristina Tunegaru a explicat că nu este niciun pericol pentru că la acest examen, elevii au texte la prima vedere. Așadar, faptul că nu studiază poeziile lui Eminescu nu îi va împiedica să obțină nota 10.

"La Evaluarea Națională, elevii vor avea texte la prima vedere. În gimnaziu nu se studiază autori. Se studiază texte, iar acele texte sunt, de fapt, pretexte pentru a studia fenomenele de limbă, gramatica. Obiectivul principal al gimnaziului este de a-l învăța pe copil să se exprime corect, să formuleze mesaje orale și scrise. Despre acest lucru este vorba. Noi nu învățăm literatură în sensul de autori și opera lor. La examen pot avea texte din orice autor pe care l-au studiat sau nu la clasă. Principala mea activitate de la clasă este să îi pregătesc pe elevi pentru examen. Îi pregătesc, evident, doar că aleg alte texte care sunt pe placul lor și în care ei se regăsesc. Este nevoie ca elevul să aibă o bază înainte să recepteze textele lui Eminescu, de exemplu", a explicat profesoara pentru DC News. Vezi interviul AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel