La o convenție desfășurată săptămâna aceasta la Philadelphia s-a discutat despre posibilitatea încheierii unui parteneriat între poliție și rețelele de socializare, pentru a se împiedica acțiunile cu scop infracțional de pe internet și chiar organizarea de proteste. Un jurnalist independent prezent la întrunire, Kenneth Lipp, a relatat că un înalt oficial al Departamentului de Poliție din Chicago, SUA, le-a spus participanților, luni, că structura din care face parte lucrează împreună cu un șef de securitate de la Facebook în vederea blocării unor utilizatori ai site-ului, despre care se crede că au postări cu conținut infracțional.
Lipp, citat de Russia Today, a participat săptămâna aceasta la Conferința Asociației Internaționale a Șefilor de Poliție, și afirmă că unul dintre cei care au luat cuvântul a descris o relație dintre autorități și rețelele sociale, care seamănă a cenzură.
Jurnalistul povestește că un ofițer, al cărei identitate nu o cunoaște, a declarat că se lucrează cu Facebook pentru a fi blocate anumite persoane după conturile lor, adresele de IP sau suportul folosit, fie că vorbim de telefon sau computer.
"Este adevărat că Facebook lucrează cu poliția pentru a opri activiștii de la a mai folosi internetul pentru a organiza demonstrații politice?", se întreabă siteul PrivacySOS.org. "Cum ar funcționa un asemenea sistem? Facebook, care se pare că oferă datele noastre guvernului pe gratis, nu ar mai permite unor utilizatori să posteze pe site pentru că poliția cere asta? Compania a mai fost criticată recent pentru că a blocat postările ecologiștilor și activiștilor anti-GMO (produse alimentare modificate genetic - n.r), dar Facebook a susținut că a fost o greșeală. Să sperăm că asta este tot o neînțelegere", arată site-ul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu