O listă celebră: Ce proceduri medicale sunt inutile

Pe timp de criză apar de obicei inițiative din ce în ce mai interesante. În ceea ce privește medicina, cea mai faimoasă este campania „Choosing Wisely” (Alegerea Înțeleaptă), care a pornit din SUA pentru a încerca de  a scoate din spitale practici de care nu este nevoie sau ale căror beneficii nu sunt susținute de știință. Numeroase societăți medicale s-au alăturat proiectului. 

Obiectivul este unul simplu, dar foarte util: crearea unei liste de cinci elemente pe specialitate în care să se enumereze procedurile care nu îl ajută pe pacient sau chiar îi pot face rău.

Iată o parte dintre recomandările specialiștilor:În cazul copiilor:
  • nu se recomandă radiografii pulmonare în cazul celor cu astm sau bronșită. Măsura diminuează costurile, reduce expunerea la radiații și minimizează folosirea de antibiotice din cauza unor false diagnostice pozitive
  • nu se recomandă folosirea bronhodilatatoarelor la copiii cu bronșită, căci nu au niciun efect
  • nu se folosesc corticosteroizi sistemici la copiii mai mici de doi ani cu infecții ale căilor respiratorii joase. Această procedură le poate face mai mult rău decât bine
  • nu se tratează refluxul gatroesofagian al copiilor cu terapii inhibitoare ale pompei de protoni. Mai multe studii au arătat că acest tratament nu este mai benefic decât tratamentul placebo și poate duce la efecte adverse
  • nu se folosește oximetria pulsului sub formă de rutină la copiii cu boli respiratorii acute, dacă nu au neapărată nevoie de oxigen. Se poate ajunge la supradiagnosticare și la creșterea numărului de zile de spitalizare
 În cazul adulților:
  • nu se pun catetere urinare (sonde) în mod rutinar
  • nu se prescrie medicație profilactică pentru ulcere de stres dacă pacientul nu prezintă riscul unor complicații gastrointestinale
  • transfuziile de globule roșii sunt de evitat dacă nu există simptome de boală coronariană, insuficiență cardiacă sau ictus
  • nu se monitorizează prin telemetrie în afara secției de terapie intensive și fără a utiliza protocolul stabilit
  • nu se realizează analize repetate într-o situație clinică stabilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel