Moroieni: Percheziții la casa braconierului ucis de urs

perchezitie
perchezitie

Mai mulți polițiști și procurori au descins, duminică dimineață, la locuința bărbatului din Moroieni, ucis de ursul scăpat din capcană, pentru a verifica dacă acesta se ocupa cu braconajul.

Duminică dimineață, în jurul orei 7.00, oamenii legii au descins la Moroieni, la locuinţa localnicului ucis de urs, la nici 24 ore de la înmormântarea victimei. Percheziția a vizat căutarea de trofee de animale și arme, întrucât există suspiciunea că bărbatul se ocupa cu braconajul, informează România TV.

La locuința bărbatului ucis de urs la Moroieni s-a găsit o blană de animal, precum și o capcană pentru animale, probele fiind ridicate pentru a fi utilizate, ulterior, ca probe în dosar.

Deși există informații că bărbatul ucis la Moroieni s-ar fi ocupat cu braconajul, familia neagă acest lucru, susținând că acesta a acționat astfel doar pentru a-și proteja familia.

Din ancheta demarată de polițiști în acest caz fac parte și cei doi complici ai bărbatului în vârstă de 63 de ani, ucis miercuri dimineață de urs.

Potrivit anchetatorilor, cei doi bărbaţi au declarat că animalul a fost prins în laţ încă de marţi şi că miercuri dimineaţă s-au dus toţi trei ca să-l ucidă şi să-l transporte apoi cu o căruţă.

Cel care s-a apropiat de urs pentru a-l străpunge cu o lance improvizată a fost bărbatul de 63 de ani, moment în care animalul, care era rănit, s-a zbătut şi s-a desprins din capcană, năpustindu-se asupra omului, după care a fugit.

 Tot duminică dimineață, un alt urs, după cum susțin reprezentanții IPJ Dâmbovița, a intrat într-o gospodărie din satul Glod, comuna Moroeni, situat pe drumul judeţean 714, care face legătura cu Sanatoriul Moroeni şi versantul muntos al Masivului Bucegi, a luat un porc dintr-un coteț și a fugit cu el în pădure.

"Am auzit gălăgie la coteţ, este prima oară când se întîmplă ca ursii să coboare şi să dea atacul la coteţele noastre, noi suntem mai la marginea localităţii, avem locuinţele situate spre locul de unde începe pădurea. Ne-a luat un porc de 70 - 80 de kilograme, am auzit gălăgie, câinii lătrând şi ne-am dus cu o făclie la coteţ, dar plecase cu porcul. Celălalt porc era în coteţ, a scăpat, pe el nu l-a luat ursul. La noi e prima data când vine ursul aici, dar pe partea satului Glod, care se întinde de-a lungul drumului naţional 71 Târgovişte - Sinaia, au mai venit urşi, de acolo a luat un cal, au mai luat şi porci", a declarat unul dintre proprietarii casei unde a venit ursul, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel