"Minunile" din eprubetă, sărbătorite pentru prima dată în România

Pentru prima dată, părinții din România au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Copiilor Concepuţi în Eprubetă prin fertilizare IN vitro, alături de minunile pe care și le-au dorit extraordinar de mult. 

Petrecerea, de la care nu a lipsit muzica, distracţia, dulciurile şi vedetele, a fost darul special pe care o  clinică de fertilizare IN vitro l-a oferit pacienţilor care au devenit părinţi în urma tratamentelor și, în principal, celor aproape 150 de copii "născuți în epubetă", prezenți la eveniment.

La ,,Ziua Minunilor din Eprubetă", părinții fericiți au povestit cât de mult și-au dorit un copil și cum ani la rând au încercat orice, fără a-și pierde speranța, că își vor strânge în brațe propriu fiu sau fiică, potrivit realitatea.net.

După fertilizarea IN vitro, unele familii au primit chiar mai mult decât au sperat, nu puține fiind cazurile în care mamele au dat naștere la gemeni sau tripleți. Din păcate, sunt însă nenumărate cupluri pentru care tratamentele de fertilizare rămân doar un vis, din cauza resurselor financiare insuficiente.

Aproape o mie de copii concepuţi în eprubetă s-au născut în ultimii ani în țara noastră, în timp ce, la nivel mondial, datorită tehnici de fertilizare IN vitro, peste cinci milioane de femei au rămas însărcinate.

În România, prima naștere prin Programul Naţional de Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer a fost înregistrată în a doua decadă a lunii iunie 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel