Președintele francez Emmanuel Macron a oferit detalii despre convorbirea dintre Donald Trump și liderii europeni, pe fondul summitului programat vineri, între președinții Trump și Putin în...
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că președintele american Donald Trump le-a spus liderilor europeni că SUA și ceilalți aliați trebuie să îi ofere Ucrainei garanții de securitate, în vederea încheierii războiului purtat de Rusia împotriva sa, potrivit Reuters.
Macron a spus că Trump, într-o convorbire telefonică cu liderii europeni și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a exclus în mod clar aderarea Kievului la alianța NATO, un obstacol major în calea oricărui acord de pace cu Rusia.
Summitul de vineri marchează prima întrevedere în persoană între președinții Donald Trump și Vladimir Putin de la alegerile prezidențiale din 2024, din SUA, și prima întâlnire bilaterală de acest nivel de la summitul din 2021. Reuniunea va avea loc la baza militară Joint Base Elmendorf-Richardson din Anchorage, Alaska.
Citește și: De ce este Rusia atât de obsedată de Alaska și cu cât a fost vândută SUA acum 158 de ani
Summitul va începe cu o întâlnire privată între cei doi lideri, urmată de discuții extinse în componența delegațiilor, după care este programată o conferință de presă comună.
În echipa rusă se remarcă prezența lui Kirill Dmitriev, directorul Fondului Soberan de Investiții din Rusia (RDIF) și emisar special al președintelui Putin pentru cooperare investițională și economică internațională. Dmitriev a fost implicat în negocieri economice avansate cu SUA, inclusiv întâlniri cu trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, ocazie cu care au fost discutate perspective de cooperare în sectoare precum mineralele rare, energia, spațiul și Arctica.
Delegația americană prezentă la summit ar include membri importanți ai administrației Trump, precum vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și emisarii Steve Witkoff și Keith Kellog, potrivit presei internaționale.
Cu doar o zi înainte de summitul americano-rus, Zelenski a vizitat Londra pentru a consolida sprijinul european în eforturile de a preveni orice acord care ar implica cedarea de teritorii ucrainene Rusiei.

Macron, aflat în vacanță în sudul Franței, a făcut declarațiile privind garanțiile de securitate miercuri, în fața jurnaliștilor, la reședința sa de vară. Transcrierea a fost publicată mai târziu în aceeași zi de către Palatul Prezidențial.
Citește și: Ofensiva WhatsApp după ce Rusia vrea să blocheze peste 100 de milioane de ruși care folosesc serviciile sale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News