Statele Unite ale Americii au un plan în trei etape pentru Venezuela, a declarat miercuri șeful diplomației americane, Marco Rubio.
Planul va începe cu stabilizarea țării după ce președintele Nicolas Maduro a fost arestat de forțele americane, asigurându-se că companiile petroliere americane au acces în țară în timpul fazei de redresare. În final, se va supravegea tranziția, a afirmat miercuri șeful diplomației americane, Marco Rubio, potrivit Reuters.
Președintele Donald Trump a avertizat că vor urma alte operațiuni militare contra Venezuelei, în cazul în care membrii cercului restrâns al lui Maduro, ce au preluat conducerea țării, nu vor accepta solicitările lui, care se concentrează în mare parte pe obținerea petrolului venezuelean.
Trump a declarat că SUA vor rafina și vinde până la 50 de milioane de barili de țiței venezuelean, în contextul în care forțele americane au capturat miercuri două petroliere care aveau legături cu țițeiul Venezuelei aflat sub embargou.
”Concluzia este că există acum un proces în vigoare prin care avem un control și o influență enorme asupra a ceea ce fac și pot face autoritățile interimare”, a declarat Marco Rubio, care a vorbit alături de secretarul apărării, Pete Hegseth, în urma unei ședințe secrete cu senatorii americani despre planul administrației Trump pentru țara latino-americană.
”Dar, evident, acesta va fi un proces de tranziție. În cele din urmă, va fi la latitudinea poporului venezuelean să-și transforme țara”, a mai spus secretarul american de stat.
Democrații și-au exprimat indignarea față de aceste planuri, pe care le-au calificat ca fiind ”furt de petrol” în lipsa altor detali. Ei au pus sub semnul întrebării motivul pentru care planurile nu puteau fi discutate în audieri.
Rubio le-a zis reporterilor că briefingul a inclus detalii operaționale ce nu puteau fi făcute publice, însă a spus că, după ce va împiedica Venezuela să ”alunece în haos”, SUA vor începe o fază de ”recuperare” care va însemna ”asigurarea accesului companiilor americane, occidentale și altor companii la piața venezueleană într-un mod echitabil”.
”De asemenea, în același timp, va începe procesul de reconciliere la nivel național în Venezuela, astfel încât forțele de opoziție să poată fi amnistiate și eliberate din închisori sau readuse în țară și să înceapă reconstrucția societății civile”, a mai spus Rubio.
”Iar a treia fază, desigur, va fi una de tranziție”, a mai spus șeful diplomației americane.
Senatorul democrat Chris Murphy din Connecticut acuză că este ”un plan nebunesc”.
”Ei vorbesc despre furtul petrolului venezuelean sub amenințarea armelor pentru o perioadă nedeterminată, ca pârghie pentru a microgestiona țara. Amploarea și nebunia acestui plan sunt absolut uimitoare”, a declarat Murphy în fața reporterilor.
Administrația președintelui american Donald Trump a informat-o pe președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, că țara sa trebuie să înceteze legăturile cu China, Rusia, Iranul și Cuba, fiind o parte a unei serii de cerințe înainte de a extrage și vinde petrolul venezuelean, potrivit declarațiilor făcute marți de oficiali americani, citați de ABC News.
Potrivit oficialilor citați, Venezuela trebuie să nu mai aibă relații cu China, Rusia, Iran și Cuba, ca parte a solicitărilor SUA, ce urmăresc să fie unicul său partener în sectorul petrolier și să favorizeze Statele Unite în vânzarea de țiței greu.
Potrivit uneia dintre aceste surse, Marco Rubio a spus într-o conferință privată cu parlamentarii că SUA consideră că pot face presiuni asupra Caracasului, pentru că petrolierele sale sunt pline și a avertizat că Venezuela va avea doar câteva săptămâni înainte de a deveni insolventă financiar, în cazul în care nu reușește să își vândă rezervele.
Într-un interviu pentru ABC News, senatorul Roger Wicker a confirmat că planul are la bază controlul petrolului venezuelean și a dat asigurări că nu implică desfășurarea de trupe americane.
Până în prezent, Venezuela, care este condusă provizoriu de Delcy Rodriguez, nu a emis o declarație oficială despre cererea lui Trump, notează agențiile EFE și Agerpres.
Marți, în timpul unei sesiuni extraordinare a Organizației Statelor Americane (OEA), Columbia, Chile, Mexic și Brazilia au condamnat acțiunile Stata elor Unite lCaracas și au avertizat că acest fel de interferență pune în pericol suveranitatea regiunii.
Miercuri, China a numit ca fiind o ”intimidare” din partea Statelor Unite, afirmând că țara sud-americană este un stat suveran ce are un control deplin asupra resurselor sale naturale.
Venezuela ”este o țară suverană și se bucură de suveranitate deplină și permanentă asupra resurselor sale naturale și a tuturor activităților economice de pe teritoriul său”, a spus miercuri, într-o conferință de presă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Mao Ning, când a fost chestionată despre relatările rețelei americane ABC News privind presupuse solicitări din partea Washingtonului către Caracas.
Mao a descris aceste acuzații de presiune, ca fiind o ”utilizare flagrantă a forței”. El a susținut că cererea ca Venezuela să își controleze resursele energetice, potrivit unei abordări ”America First” (America pe primul loc, n.red.) este ”un caz tipic de intimidare”, care ”încalcă grav dreptul internațional”, ”încalcă grav suveranitatea Venezuelei”. De asemenea, ”aduce atingere drepturilor poporului venezuelean”.
”China condamnă ferm acest comportament”, a subliniat purtătoarea de cuvânt, menționând că ”trebuie subliniat faptul că drepturile și interesele legitime ale Chinei și ale altor țări din Venezuela trebuie protejate”.
Declarațiile lui Mao au venit, în contextul escaladării tensiuilor internaționale ca urmare a capturării președintelui venezuelean Nicolas Maduro de către Statele Unite și a unei intense dezbateri diplomatice despre legalitatea utilizării forței și gestionarea resurselor energetice ale Venezuelei, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu