Lanţul McDonalds, ironizat de Aleksandr Lukaşenko după retragerea din Belarus: Ştim şi noi să tăiem pâinea

Lukaşenko acuză Ucraina că încearcă 'să târască' NATO în război/Foto: Kremlin.ru
Lukaşenko acuză Ucraina că încearcă 'să târască' NATO în război/Foto: Kremlin.ru

"Şi noi ştim să tăiem pâinea în două", a ironizat vineri preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko plecarea grupului american de fast food McDonald's din ţara sa, unde va fi înlocuit de o marcă rusească, relatează AFP.

Începând de pe 22 noiembrie, fast food-urile McDonald's din Belarus vor opera sub numele Vkusno i Tocika, lanţul rusesc care a preluat restaurantele grupului american în Rusia. Nicio explicaţie nu a fost furnizată.

"Mulţumesc lui Dumnezeu că pleacă", a reacţionat vineri Aleksandr Lukaşenko, în cadrul unei întâlniri cu angajaţi din sectorul agroalimentar. "Trebuie să facem noi înşine ceea ce făcea anterior McDonald's", a spus el.

"Şi noi ştim să tăiem pâinea în două şi să punem înăuntru o bucată de carne, cartofi prăjiţi şi salată", a spus preşedintele belarus.

Franciza KSB Victory Restaurants, care operează restaurantele McDonald's în Belarus, a anunţat pe 11 noiembrie că acestea îşi vor schimba în curând numele în Vkusno i Tocika, ca în Rusia.

Primele restaurante ale acestei mărci şi-au deschis porţile în Rusia pe 12 iunie, înlocuind McDonald's, care a părăsit ţara drept reacţie la ofensiva Rusiei asupra Ucrainei declanşată pe 24 februarie.

Zeci de alte mărci occidentale au procedat la fel, precum Coca-Cola sau H&M şi Ikea.

Belarus este singurul aliat al Rusiei în acest conflict, punându-şi teritoriul la dispoziţia armatei ruse pentru a lansa un atac, în cele din urmă eşuat, asupra Kievului, capitala Ucrainei, scrie Agerpres. 

Porecla pe care i-a dat-o Guşă lui Băsescu în 2005: A fost prima replică pe care am avut-o

Cozmin Guşă, consultant politic, a povestit, în cadrul emisiunii Deferiţi Mass-Media, cum l-a poreclit pe Traian Băsescu încă din 2005. 

"Dacă nu eram în UE, eram un fel de Belarus sau Moldova. Şi în ziua de astăzi, era preşedinte tot Traian Băsescu. Chipurile se schimba Constituţia, mai făcea trei mandate. Era ca Saşa Lukaşenko, fără niciun fel de problemă", a punctat Bogdan Chirieac la Deferiţi Mass Media. 

"Mai ţii minte în 2005, când am zis, după ce i-am condus campania şi l-am descoperit că a fugit de sub escortă şi a fost preluat de Soros? Atunci, prima replică pe care am avut-o în februarie 2005 a fost că eu speram să nu fie chiar un Ataturk, apropo de dezvoltare, dar nici să fie un Lukaşenko. În 2005 l-am poreclit Lukaşenko pe Băsescu. A avut multă notorietate atunci, dar au trecut anii. Eu am descoperit la el, în vâltoarea campaniei, pe final, nişte lucruri nelalocul lor, dar era prea târziu!", a replicat Cozmin Guşă. 

CITEŞTE AICI MAI MULTE

Aleksandr Lukaşenko le cere belaruşilor să i se supună „dacă vor să trăiască liniştiţi: Strângeți din dinţi și faceți ce vă spun eu

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, le-a cerut joi belaruşilor să i se supună dacă vor să trăiască liniştiţi, în contextul în care ţara s-ar putea vedea implicată în aşa-numita operaţiune militară specială a Rusiei în Ucraina, transmite EFE.

Dacă vor ca totul să fie liniştit, dacă vor să facă baie şi să le facă baie copiiilor lor cu apă caldă, dacă vor să aibă căldură în case, să aibă gaz, combustibil, să aibă ce mânca şi cu ce să se îmbrace, atunci să strângă din dinţi şi să facă ce le spun eu, a declarat Lukaşenko într-o reuniune cu guvernul, potrivit agenţiei de stat BELTA.

Lukaşenko, care la 10 octombrie a anunţat că a ajuns la un acord cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a desfăşura un grup regional comun de trupe pe teritoriul belarus, a susţinut că le-a cerut militarilor să informeze poporul în legătură cu tot ceea ce se întâmplă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel