€ 5.0887
|
$ 4.3702
|
Curs valutar: € 5.0887
|
$ 4.3702
 

Angajat de 18 ani, găsit mort în mansarda restaurantului în care lucra

crima3_63783400 Sursa: Freepik

Un tânăr în vârstă de doar 18 ani din Bistrița a fost găsit decedat în mansarda unui restaurant.

 

Descoperirea a alertat autoritățile, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Apelul către 112 a avut loc în cursul zilei de duminică, atunci când a fost semnalată prezența unui tânăr aflat în stare de inconștiență într-un imobil din Bistrița. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Poliției municipiului Bistrița, alături de echipe medicale. Din păcate, în ciuda intervenției acestora, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. 

„La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr se află în stare de inconştienţă, într-un imobil din Bistriţa. La locul sesizării, după intervenţia echipelor medicale, a fost constatat decesul unui tânăr de 18 ani, din Feldru. Cu privire la cele constatate, poliţiştii au întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, urmând documentarea faptei, fiind totodată dispusă necropsia, în vederea determinării cauzei decesului”, a transmis reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Paul Rodilă.

Se pare că tânărului i s-a oferit cazare în mansarda restaurantului. Se fac verificări 

Tânărul era din comuna Feldru.  Potrivit informațiilor furnizate ulterior de oficialii IPJ Bistrița-Năsăud, tânărul a fost găsit într-un spațiu de cazare amenajat la mansarda unui restaurant din municipiu. Zona a fost securizată pentru efectuarea cercetărilor, iar anchetatorii au început strângerea de probe și audieri pentru a stabili ce s-a întâmplat înainte de producerea tragediei.

În paralel cu ancheta penală, autoritățile au extins verificările și asupra situației de muncă a tânărului. Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud a fost sesizat și va verifica dacă acesta avea contract de muncă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close