€ 5.0981
|
$ 4.3940
|
Curs valutar: € 5.0981
|
$ 4.3940
 

Bandă de hoți care a terorizat județul Cluj, destructurată de polițiști: bunuri îngropate, descoperite în urma perchezițiilor
Autor: Andrei Itu

perchezitii ipj cluj Bunuri îngropate, descoperite în urma perchezițiilor la o bandă de hoți care a terorizat Clujul / Foto IPJ Cluj

Trei tineri și un minor sunt cercetați pentru furt calificat, după ce polițiștii din Cluj au făcut șase percheziții domiciliare în localitățile Călățele și Valea Drăganului.

Operațiunea a avut loc în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea a 5 infracțiuni de furt calificat în județul Cluj.

Tineri cercetați pentru furt calificat, depistați și reținuți în urma unor percheziții

„În data de 3 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, cu sprijinul Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Huedin, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, precum și cu aportul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, la imobile situate în localitățile Călățele și Valea Drăganului, județul Cluj.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea a 5 infracțiuni de furt calificat, săvârșite în perioada 28 februarie – 1 martie a.c., în localitatea Călățele, de persoane necunoscute la momentul sesizării, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 40.000 de lei.

Ce au constatat polițiștii în urma cercetărilor

„Din cercetări a reieșit faptul că faptele ar fi fost comise pe timp de noapte, prin folosirea de metode specifice modului de operare calificat, respectiv prin efracție, escaladare, scoaterea din funcțiune a sistemelor de alarmă și supraveghere video, precum și prin violarea sediilor profesionale, în dauna unor persoane juridice.

Bandă de hoți care a terorizat Clujul, destructurată de mascați: bunuri îngropate, descoperite în urma perchezițiilor

Foto IPJ Cluj

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au identificat și probat implicarea a 3 tineri, cu vârste de 26 și 31 de ani, precum și a unui minor de 17 ani, ultimii doi aflându-se sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză ce vizează infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, a fost recuperată o parte din prejudiciu, fiind descoperite bunuri ce constituie obiect material al infracțiunilor, îngropate și disimulate în pământ, în extravilanul localității Călățele”, potrivit sursei citate.

Bandă de hoți care a terorizat Clujul, destructurată de mascați: bunuri îngropate, descoperite în urma perchezițiilor

Foto IPJ Cluj

Suspecții duși la audieri și reținuți pentru 24 de ore

„Cele trei persoane bănuite au fost conduse la sediul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, pentru continuarea cercetărilor, ulterior fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de aceștia.

În data de 4 martie a.c., persoanele în cauză vor fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării integrale a prejudiciului”, mai notează  IPJ Cluj.

Vezi și - VIDEO Rețea de spălare a banilor destructurată: Schema de „albire a unor tranzacții de 300 de milioane de euro în România și Franța

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close