Ucraina ar fi atacat cu drone orașul Voronej din Rusia.
O femeie ar fi murit şi alte trei persoane ar fi fost rănite într-un atac ucrainean cu drone asupra oraşului Voronej din sudul Rusiei, transmite Agerpres, citând Reuters. Potrivit guvernatorul regiunii, Aleksandr Gusev, peste zece clădiri de apartamente, aproximativ zece case private, o şcoală şi mai multe clădiri administrative au fost avariate în atacul asupra oraşului.
"Oraşul nostru a fost supus unuia dintre cele mai puternice atacuri cu drone de la începutul operaţiunii militare speciale", a spus Gusev, folosind formula utilizată de Moscova pentru războiul său din Ucraina.
Amploarea atacului asupra oraşului Voronej, care se află la 470 km de Moscova şi la aproximativ 250 km de graniţa cu Ucraina, nu este clară deocamdată. Reuters precizează că nu a putut verifica independent relatările.
Ucraina declară că atacă ţinte din interiorul Rusiei în războiul lansat de Moscova în urmă cu aproape patru ani pentru a perturba efortul de război al Kremlinului şi ca răspuns la atacurile repetate cu rachete şi drone asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, inclusiv asupra instalaţiilor energetice.
Rusia a lansat vineri o rachetă hipersonică asupra unui amplasament din Ucraina, în apropierea Poloniei, membră a NATO, un atac pe care aliaţii europeni ai Kievului l-au descris ca un efort de a-i descuraja să continue să sprijine Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu