€ 5.0953
|
$ 4.3179
|
Curs valutar: € 5.0953
|
$ 4.3179
 

România intră în noua arhitectură strategică americană. Predoiu, anunțurile zilei după discuțiile din SUA
Autor: Anca Murgoci

Predoiu Predoiu

Cătălin Predoiu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne, a avut un adevărat tur de forță la Washington, cu întâlniri la cel mai înalt nivel.

Au fost întrevederi cu oficiali americani din zona de securitate și de intelligence, de la șeful FBI până la procurorul general al Statelor Unite. Care este concluzia acestui demers? A spus chiar Cătălin Predoiu.


„Concluzia este că vom dezvolta colaborarea foarte bună și intensă pe care o avem în domeniul ordinii și siguranței publice, precum și în combaterea criminalității transnaționale, în sens larg. Poate că aceste contacte au fost surprinzătoare, dar ele se așază pe o colaborare solidă pe care Ministerul Afacerilor Interne, alături de alte instituții de aplicare a legii și din domeniul siguranței naționale din România, o au cu autoritățile omoloage din Statele Unite.


Există, de asemenea, un cadru legal foarte bine definit. Aș da doar câteva exemple. Există un acord între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite, încă din anul 2014, privind combaterea infracțiunilor serioase, transpus într-o lege în România în 2017. Există, de asemenea, un acord privind procesarea datelor referitoare la călătorii, în vederea combaterii criminalității transnaționale.


Totodată, există un aranjament între Ministerul Afacerilor Interne și Homeland Security pentru aplicarea acordului guvernamental privind combaterea infracțiunilor grave. De asemenea, există un acord privind organizarea și funcționarea în România a unei unități de investigare a criminalității transnaționale, care acoperă nu doar România, ci întreaga regiune a Balcanilor, inclusiv Republica Moldova și proiecție către Ucraina. Toate aceste cadre normative sunt dublate, în plan practic, de activitatea colegilor noștri și de operațiuni concrete”, a zis Cătălin Predoiu.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Omul care ține deschis canalul strategic cu Washingtonul. Ce a făcut acest politician spulberă afirmația că parteneriatul dintre România și Statele Unite ar fi „în aer” 


„În perspectiva programului Visa Waiver, încă din 2024 au fost negociate și ulterior încheiate o serie de acorduri privind protecția frontierelor. Vorbim de un cadru de colaborare și schimb rapid de informații și date, pe baza unei platforme electronice, astfel încât atât frontierele noastre, cât și cele ale Statelor Unite să fie protejate de criminali periculoși.


Există și un acord tehnic, Automated Targeting System Global, care permite transferul rapid de date, inclusiv biometrice, între agențiile celor două țări, tocmai pentru a împiedica infractorii periculoși să călătorească dintr-o țară în alta, să penetreze ilegal frontierele și să pună în pericol siguranța cetățenilor.


Toate aceste operațiuni tehnice sunt în curs de desfășurare de ani de zile. Există un istoric solid de colaborare, iar aceste vizite au venit să confirme acest parcurs și să arate că agențiile din România, de la Ministerul Afacerilor Interne până la serviciile de informații, sunt performante și colaborează foarte bine cu omologii din Statele Unite”, a zis Cătălin Predoiu.

Vicepremierul a mai zis că „aceste vizite reprezintă și o recunoaștere a profesionalismului colegilor noștri, care desfășoară o activitate de înalt nivel, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, astfel încât cetățenii, comunitățile și țara noastră să fie mai bine protejate”.


Discuțiile au vizat dezvoltarea acestei colaborări, nu doar constatarea unui istoric comun solid, ci și adaptarea cooperării la provocări contemporane tot mai sofisticate, într-o lume aflată într-o schimbare geopolitică accelerată, într-o regiune cu un conflict armat aproape de frontierele noastre și într-un context în care amenințările la adresa siguranței naționale capătă forme noi.


La FBI, Cătălin Predoiu a abordat modalități de multiplicare a formatelor comune de lucru, inclusiv echipe comune de investigație, precum și extinderea programelor de pregătire profesională pentru poliție, jandarmerie și poliția de frontieră. La Departamentul de Justiție, care coordonează FBI din punct de vedere legislativ și constituțional, a discutat încadrarea acestor programe într-o perspectivă pe termen lung.


La Oficiul Directorului Național de Informații, a discutat despre integrarea eforturilor României în zona de informații și combaterea criminalității internaționale, în acord cu noile strategii ale administrației americane, care pun accent pe protecția frontierelor, combaterea terorismului și a traficului de droguri.

VEZI ȘI: În ce țară și-au adus copiii doi prieteni ai lui Predoiu pentru a fi în siguranță 


La Homeland Security, Cătălin Predoiu a discutat despre intensificarea colaborării în cadrul unității de investigare a criminalității transnaționale, dar și despre programul Visa Waiver.


„Sunt discuții strategice, cu aplicare practică imediată, care contribuie direct la siguranța cetățenilor. Acesta este obiectivul nostru: Creșterea nivelului de siguranță publică în România. Evident, colegii din Statele Unite urmăresc același obiectiv pentru propriii cetățeni. Într-o lume în care infracționalitatea a devenit transnațională, este firesc ca agențiile de aplicare a legii și de protejare a cetățenilor să colaboreze strâns. Aceste discuții au fost, în opinia mea, firești și necesare și se înscriu într-o activitate deja existentă. Nu este ceva inedit în substanță. Inedit este, poate, faptul că au avut loc contacte la vârf, concentrate într-un interval foarte scurt de timp. Practic, am confirmat conectarea Ministerului Afacerilor Interne la agențiile de vârf din Statele Unite. Pentru unii poate a fost o surpriză, pentru noi a fost un parcurs firesc al cooperării internaționale. Este datoria mea, ca ministru, să mențin Ministerul și structurile sale conectate la tot ceea ce înseamnă parteneriat strategic cu Statele Unite, dar și cu statele din Uniunea Europeană, iar acest lucru îl facem în mod constant”, a zis vicepremierul.

Cătălin Predoiu, întâlnire cu șefa Comunității de Informații din Statele Unite, Tulsi Gabbard. Subiectul alegerilor anulate din România a revenit în discuție cu vreunul dintre oficiali?


„Nici o secundă. Cât timp am stat în Statele Unite, în niciun context și în nicio împrejurare acest subiect nu a fost ridicat, evocat sau măcar sugerat”, a zis vicepremierul.

Ce interes deosebit a manifestat, de exemplu, Tulsi Gabbard față de România?

România intră în noua arhitectură strategică americană.

„Am discutat mult despre Marea Neagră. Există un interes clar legat de securitatea în regiunea Mării Negre, o zonă importantă atât pentru România, cât și pentru Statele Unite. Să nu uităm că România are interese economice majore în Marea Neagră. România a redus dependența de gazul rusesc.

În perioada următoare urmează dezvoltarea exploatării perimetrului Neptun Deep. Gazul urmează să fie extras și valorificat de țara noastră. Este important să securizăm această operațiune economică inclusiv din perspectiva amenințărilor la adresa exploatării. Mă refer inclusiv la declarații recente ale președintelui Vladimir Putin, care a sugerat cumva că ar putea exista „surprize” în Marea Neagră în legătură cu exploatările de gaz, exploatările economice. Este un semnal care ne obligă să tratăm cu maximă seriozitate acest subiect.

Marea Neagră nu este importantă doar din perspectiva resurselor energetice. Este relevantă și prin existența porturilor, inclusiv românești, care pot deveni baze logistice esențiale în procesul de reconstrucție post-război a Ucrainei. Acest aspect este de interes atât pentru statele din regiune, cât și pentru Statele Unite.

În plus, nu putem ignora provocările curente generate de războiul din Ucraina, inclusiv incidentele legate de prăbușirea unor drone pe teritoriul României, incidente care sunt consecințe directe ale conflictului armat din proximitatea noastră.

Toate aceste teme au fost discutate. De asemenea, am abordat și alte subiecte, precum situația din Indo-Pacific, noua postură strategică a Statelor Unite, strategia lor de apărare și modul în care Washingtonul privește, la nivel global, provocările de ordin strategic și militar”, a zis vicepremierul la TVR Info.

Vești cu privire la programul Visa Waiver, pentru a putea călători în Statele Unite fără vize

Vicepremierul s-a întâlnit cu omologul său din Statele Unite, secretarul american pentru Securitate Internă.


„Este evident că orice oficial american care participă la o astfel de întâlnire este foarte bine informat. Fiecare își face temele în prealabil, iar progresele și colaborarea noastră au fost cunoscute și apreciate.


În ceea ce privește Visa Waiver, am discutat stadiul cooperării tehnice. Am menționat cele două acorduri referitoare la protecția frontierelor și la combaterea criminalității internaționale, precum și faptul că acestea funcționează foarte bine și reprezintă un atu. Sunt acorduri care ajută nu doar pe noi, ci și pe partenerii americani.


Am luat notă, încă o dată, că actuala poziție a autorităților americane nu are la bază vreun motiv politic sau vreo abordare particulară aplicată României. Este vorba despre o analiză mai amplă, declanșată după instalarea noii administrații, care a decis să reevalueze toate programele legate de protecția frontierei, migrație și vize, practic, tot ceea ce ține de accesul cetățenilor din orice stat în Statele Unite. Aceste programe au fost supuse unei analize suplimentare pentru a verifica în ce măsură se încadrează în noile strategii și în noua viziune a administrației americane privind combaterea migrației ilegale și protecția frontierelor, în sens larg.

Am convenit să deschidem o nouă etapă de dialog, să menținem un contact permanent și să avem schimburi periodice de opinii și evaluări privind situația din teren, în paralel cu discuțiile politice, astfel încât, la un moment dat, să putem reactiva acest program important.


Am explicat că Visa Waiver este important pentru cetățenii români și pentru relația bilaterală dintre România și Statele Unite. Acest lucru a fost înțeles de partea americană”, a mai zis Cătălin Predoiu.

El a explicat, de asemenea, că pregătirea programului în anii anteriori și punerea lui în aplicare au fost realizate în cooperare strânsă cu Ambasada Statelor Unite la București, cu deplină transparență față de autoritățile americane.


Un restart al acestui proces

Vicepremierul a mai zis că, în astfel de dosare rezultatele nu apar de pe o zi pe alta. Este nevoie de progres constant, de concentrare susținută asupra obiectivului, de dialog permanent, de vizite reciproce, de schimburi de mesaje și, mai ales, de aplicare concretă în munca din teren. Toate acestea, în timp, duc la rezultate.

„Așa s-a întâmplat și în dosarul Schengen. După primele întâlniri, imediat după preluarea mandatului, exista un orizont de așteptare ca lucrurile să se rezolve rapid. Am explicat atunci că este nevoie de răbdare și perseverență, iar această abordare a dat rezultate.

Sunt moderat optimist. Încerc întotdeauna să rămân cu picioarele pe pământ și să nu creez așteptări nerealiste sau ideea unor rezultate „magice”. În astfel de dosare nu există nimic magic. Există multă muncă, dar trebuie să fie o muncă inteligentă, făcută în direcția corectă, cu metodele potrivite și cu tonul adecvat”, a zis Predoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close